STIRI Liga I FINAL: Oţelul – Astra Giurgiu 1-1 (0-1)

Otelul vs Astra Giurgiu, azi la GalatiOtelul vs Astra Giurgiu, azi la GalatiDupă ce etapa trecută a obținut un egal muncit, meritat, dar totuși neașteptat pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, formația noastră se află în fața altui meci foarte dificil, în compania celor de la Astra Giurgiu, echipă angrenata în Europa League și având obiectiv câștigarea campionatului.

Dacă la Oțelul lucrurile încep să se miște din ce în ce mai bine, oaspeții de duminică au avut o săptămână furtunoasă după plecarea lui Dinu Gheorghe, locul acestuia fiind luat de Narcis Răducan.  
Cele două formații s-au întâlnit de 21 de ori în Liga I, statistica fiind favorabilă „oţelarilor”, care au reușit să obțină 7 victorii, în timp ce giurgiuvenii au 6, celelalte 8 partide încheindu-se la egalitate. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat sezonul trecut la Galați, oaspeții învingând cu scorul de 4-0.  
Pentru partida de astăzi, Tibor Selymes nu se va putea baza pe serviciile jucătorilor Emil Jula, Alexandru Zaharia, Dragoş Plopeanu sau Marcel Avdic(toți accidentați) și Constantin Mişelăricu(a cărui nuntă va avea loc astăzi). De partea cealaltă, la oaspeți nu va putea evolua Vasileios Pliatsikas, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, în timp ce Găman este incert.

ARBITRI:
Dragoş Istrate(Bucureşti) – Laszlo Bucsi(Sf. Gheorge), Marius Marchidanu(Brăila) – Florin Dan(Olteniţa). Observatori: Sorin Boca(Iaşi), Marin Petrache(Giurgiu)  

ECHIPE PROBABILE:
OŢELUL: Hotoboc – Murgoci, Leca, Cucu, Popescu – Tavares, Karlik – Brigido (Grădinaru), Cernat, Popa – Cristea.
ASTRA: Silviu Lung jr. - Rus, Youssef, Oros, Junior Morais - Laban, Yahaya - Enache, Budescu, William – Bukari.

Pentru jocul cu Astra, conducerea clubului a menţinut constant preţurile biletelor, cu menţiunea că un tichet la Tribuna Zero va fi mai ieftin. Astfel, preţurile sunt următoarele: Tribuna Zero – 20 lei, Tribuna I – 15 lei, Tribuna a II-a – 10 lei, Peluza Nord – 2 lei.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Tibor Selymes: "Trebuie să luăm treptat fiecare meci în parte, dacă putem scoate un punct sau trei e foarte OK. Toţi din vestiar vor să câştige fiecare meci. Sunt convins că vom da tot ce-i mai bun din noi şi le vom pune probleme. Zaharia are probleme în continuare, Jula e în Bucureşti la tratament, are probleme cu tendonul. Păcat, aveam nevoie de el şi de Zaha. Dacă iau 3 puncte cu Astra nu mă interesează cine ia titlul. Mă priveşte doar ce-i la noi! Trebuie să ne vedem de jocul nostru, pe mine mă interesează să facem o echipă care să aibă stilul propriu. Arbitrajul s-a schimbat foarte mult faţă de noi în ultima vreme şi vreau doar să fie corecţi în continuare. Sper să vină publicul în număr cât mai mare pentru că avem foarte mare nevoie. Când suntem încurajaţi echipa joacă mai bine. Publicul poate fi al 12-lea jucător. Sperăm să vină şi să ne susţină în continuare. O să avem şi la meciul ăsta momente mai bune sau mai grele, aşa că avem mare nevoie de sprijinul fanilor".

Narcis Răducan (preşedinte executiv Astra Giurgiu): "Am venit cu plăcere la Astra Giurgiu, care a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante cluburi din România. Din funcţia de preşedinte executiv îmi propun să continui traiectoria europeană a echipei şi să ating în anii care vor urma visul cel mare al acestui club, acela de a câştiga titlul. Voi încerca să continui lucrurile foarte bune făcute de Dinu Gheorghe căruia îi mulţumesc pentru munca depusă aici. Sper ca eu să punctez acolo unde dânsul nu a reuşit. De asemenea, îi mulţumesc şi primarului Mircea Minea de la Chiajna care m-a înţeles şi a fost de acord să încheiem relaţiile contractuale pentru ca eu să vin la Astra."

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Steel Dany » 09-11-2014 13:31

TOATA LUMEA LA MECI! SIMT CA VOM FACE UN MECI MARE! :lol: :lol:

Steel Dany

  •  
  •  

#2 r3b3lul24 » 09-11-2014 14:38

Victorie OTELUL fara probleme :) toata lumea la stadion

r3b3lul24

  •  
  •  

#3 Aruon » 09-11-2014 15:22

1-0 ptr Otelul :lol:

Aruon

  •  
  •  

#4 Lost » 09-11-2014 20:03

Bravo baieti, nu e usor sa scoti 2 puncte din 2 meciuri cu cele mai bune echipe din campionat, poate e un inceput nou pentru noi...sper ca in aceste 2 saptamani de pauza sa mai fie pusa la punct tactica si binenteles sa revina cei accidentati sau care nu sunt apti din punct de vedere fizic.

Apropo, Sipovici e accidentat sau e trimis la echipa a 2-a ?

Lost

  •  
  •  

#5 viorel21 » 09-11-2014 20:18

Cand vom face progrese in ceea ce priveste clonarea, cu inca 2 de-alde Cernat la mijlocul terenului ne batem cu oricine.. Mi se pare ca Tavares si Karlik n-au spor in teren.. Mi-a placut Cucu azi, iarasi o surpriza placuta in aparare.. Iese foarte frumos cu mingea la picior din aparare, foarte sigur pe el.. Daca ar avea mintea la fel de limpede cand evolueaza la mijloc ce bine ar fi.. :P

viorel21

  •  
  •  

#6 Aruon » 09-11-2014 20:29

Bravo Tudy!!!
Baiatul asta are potential dar trebuie sa munceasca mult si sa se antreneze la fel de mult.
Sa vad eu cine mai zice ceva de Tudorie!
Nu degeaba Lienen spunea ca se antreneaza super..
Hai Otelul!Bravo baieti!
Daca am lua 3 puncte cu Ceahlaul ar fi foarte bine pentru noi!

Aruon

  •  
  •  

#7 Lost » 09-11-2014 20:53

Citez pe viorel21:
Cand vom face progrese in ceea ce priveste clonarea, cu inca 2 de-alde Cernat la mijlocul terenului ne batem cu oricine.. Mi se pare ca Tavares si Karlik n-au spor in teren.. Mi-a placut Cucu azi, iarasi o surpriza placuta in aparare.. Iese foarte frumos cu mingea la picior din aparare, foarte sigur pe el.. Daca ar avea mintea la fel de limpede cand evolueaza la mijloc ce bine ar fi.. :P

Sa il mai incerce si pe Milea la mijloc, juca binisor in returul cu Lienen.

Lost

  •  
  •  

#8 Steel Dany » 10-11-2014 14:21

Ce bun e Cernat! ii dribla nonstop!

Steel Dany

Login sau crează cont pentru a comenta              |