STIRI Liga I Pericolul licenţei a dispărut, nu şi cel al depunctării

Retrogradarea administrativa nu ne mai bate la usa, doar cea pe cale sportivaRetrogradarea administrativa nu ne mai bate la usa, doar cea pe cale sportivaÎntrunit în data de 10 noiembrie 2014, Comitetul Executiv al FRF a decis să schimbe regulamentul în privinţa cluburilor din Liga 1 care nu vor obţine licenţa pentru sezonul viitor. Începând din acest campionat, formaţiile de prim eşalon care nu vor îndeplini criteriile din dosar nu vor mai fi retrogradate, ci doar amendate şi/sau depunctate.

În schimb, cluburile cu datorii vor fi verificate o dată la jumătate de an de acum înainte, pentru ca oficialii echipelor respective să fie obligaţi să-şi plătească jucătorii ca să nu se mai ajungă la situaţii de neplată timp de un sezon. Amenzile se ridică la suma maximă de 50.000 de lei.
Există şi un capitol dedicat cluburilor aflate în insolvenţă, fapt care ne interesează având în vedere că Oţelul este în această situaţie, dar noul regulament stipulează că vor fi penalizate doar cluburile intrate în insolvenţă de la 1 iulie 2015, ori formaţia noastră se află în reorganizare judiciară din 2013!
Conform Federaţiei Române de Fotbal data de 30 aprilie 2014 reprezintă termenul-limită pentru achitarea datoriilor financiare restante către alte cluburi și către angajați, înregistrate la data de 31 martie pentru acordarea licenței de Liga I. Dacă la data respectivă cubul în cauză mai are datorii, atunci se poate ajunge la 6 puncte de penalizare! În plus, dacă echipele respective vor continua să nu-şi plătească datoriile şi ajung cu acestea în septembrie 2015 vor fi penalizate cu încă un punct, urmând ca la fiecare control în care se constată că nu s-au efectuat plăţile faţă de statul român, jucători sau terţi să vorbim de alte penalizări de câte două puncte.
Aşadar, pentru Oţelul a dispărut momentan pericolul retrogradării prin neacordarea licenţei, cel care ne-a dat mari emoţii în ultimii doi ani. Din păcate, asupra noastră planează încă spectrul retrogradării sportive, formaţia roş-alb-albastră aflându-se pe ultimul loc al clasamentului, într-un sezon în care pică nu mai puţin de 6 echipe în eşalonul secund!
În plan financiar situaţia este foarte grea, dar odată cu venirea noii conduceri lucrurile par că s-au mai îndreptat, iar Răpişcă, Burcă & Munteanu par capabili să salveze clubul de posibilele depunctări din primăvară. Restul depinde însă şi de echipă...

Comentarii   
  •  
  •  

#1 spider » 19-11-2014 14:00

Chestia asta ne poate ajuta, in sensul in care pot fi depunctate unele echipe aflate in fata noastra si astfel putem scapa de retrogradare. Oricum e un sistem idiot sa iti fie luate puncte daca nu iti platesti datoriile dar asta este.

spider

  •  
  •  

#2 Tudor » 19-11-2014 20:07

Citez pe spider:
Chestia asta ne poate ajuta, in sensul in care pot fi depunctate unele echipe aflate in fata noastra si astfel putem scapa de retrogradare. Oricum e un sistem idiot sa iti fie luate puncte daca nu iti platesti datoriile dar asta este.

Trebuie sa existe o forma de presiune, altfel patronii se culca pe-o ureche si nu platesc jucatorii.

Tudor

  •  
  •  

#3 Laguna GT » 19-11-2014 21:02

Este un mare rahat. De parca trebuie sa fie toate cluburile in Liga 1.
E simplu : nu-ti permiti, nu ai ce cauta in Liga 1. In loc sa se mentina un standard ridicat, se cauta solutii pentru mentinerea artificiala a unor cluburi in Liga 1.
+1

Laguna GT

  •  
  •  

#4 Aruon » 19-11-2014 23:55

E vorba si ca sunt putine cluburi bine puse la punct din pct.de vedere financiar...e criza de echipe normale si fara probleme.Deabia daca ai cu cine juca in liga 2..Grav este ca majoritatea echipelor au probleme financiare..:) Daca le-am retrograda pe toate ar insemna ca nu am mai avea cu cine juca un campionat..:) De asta zic ca un sistem cu 14 echipe e numai bun.:) Merita incercat

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |