STIRI Liga I “A fost un teren foarte greu şi nu am reuşit să ne impunem jocul”

Terenul de la Cluj a fost de cosmarTerenul de la Cluj a fost de cosmarOţelul a ajuns la 5 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, iar antrenorul Tibor Selymes era mulţumit la final de rezultatul de 0-0 scos la Cluj. Tehnicianul a explicat că a trebuit să ia măsuri raţionale şi să bage în teren oameni de forţă precum Jula sau Cucu şi să scoată fotbalişti tehnici precum Cernat sau Popa, deoarece terenul impracticabil impunea acest lucru, gazonul făcând imposibil jocul la firul ierbii.

De altfel, este chiar ruşinos ca o formaţie precum Universitatea, cu un stadion de 5 stele, să aibă o asemenea suprafaţă de joc, una dintre cele mai proaste din Liga I!
De partea cealaltă, antrenorul George Ogăraru se află într-un moment delicat, toţi fanii clujenilor prezenţi la meci, cerându-i demisia.

Tibor Selymes: „Pentru noi orice punct este important. Am venit să nu pierdem şi am reuşit. A fost un teren foarte greu şi nu am reuşit să ne impunem jocul. Băieţii au avut o atitudine exemplară şi cu puţin noroc puteam să şi câştigăm. E mai bun un meci nul decât să pierzi în faţa unei contracandidate la retrogradare. Terenul foarte dificil şi condiţiile grele m-au determinat să-l trimit în teren pe Jula. Aveam nevoie de un atacant cu gabarit, care să se poată bate cu fundaşii. Până la urmă s-a adeverit o schimbare inspirată.”

George Ogăraru (antrenor Universitatea Cluj): „Nu ne mulțumește acest punct, era foarte important să câștigăm, dar în condițiile date cred că am făcut tot posibilul să ne apropiem victoria. Ne-am creat multe șanse, nu a fost un meci frumos, dar apa băltea pe teren și nu se putea juca altfel. Am încercat să punem mingea jos și am finalizat unele acțiuni, dar din păcate nu am reușit să marcăm. Nu mă așteptam să fie chiar așa terenul. Este foarte frustrant că nu vin rezultatele, pentru că echipa a început să joace și să arate un nivel bun, dar nu am nimic să le reproșez băieților pentru implicare și dăruire. Suntem singura echipă care are nenumărate ocazii și nu reușește să marcheze. Astăzi chiar nu am înțeles supărarea suporterilor, am dominat adversarul din primul până în ultimul minut și nu pot înțelege nemulțumirea lor.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 bigsorin » 30-11-2014 10:14

a fost un teren greu si multa munca Jula a intrat inspirat,Hotoboc iar foarte bun,Milea ar trebui titular pe dreapta mai multa siguranta acolo dar ce nu e in regula jucatorii nostri daca au pierdut mingea se opresc nu continua alergarea pe recuperare lucru facut foarte bine de TAVARES care face foarte bine si faza de atac cat si aparare la recuperare alearga mult si gestioneza multe mingi,probleme pe faza de atac cand jucatorul cu mingea nu are cui pasa nimeni nu se demarca jucam static si se pierd acolo de aici si putine goluri marcate plus multe pase dale la intamplare la adversar sau aproximative intre linii usor de recuperat de altii si preluari deficitare, dar un mare plus la angajament pe faza defensiva si la mijloc e clar mai e de lucrat si avem nevoie de intariri dar se vede munca tuturor la echipa se joaca altfel ,alta daruire si cred ca ne vom salva cu atitudinea asta la fiecare meci sansa e de partea noastra

bigsorin

  •  
  •  

#2 Tudor » 30-11-2014 11:01

Nu stiu daca e greseala, sau chiar asa a zis, dar chiar ca au dominat „din ultimul pana in ultimul minut“. :lol:
bigsorin vezi ca s-au inventat semnele de punctuatie! :P

Tudor

  •  
  •  

#3 bigsorin » 30-11-2014 13:29

A fost un teren greu si multa munca. Jula a intrat inspirat, Hotoboc iar foarte bun, Milea ar trebui titular pe dreapta, mai multa siguranta acolo, dar ce nu e in regula: jucatorii nostri, daca au pierdut mingea, se opresc, nu continua alergarea pe recuperare. Lucru facut foarte bine de TAVARES care se descurca foarte bine si in atac, cat si aparare, la recuperare alearga mult si gestioneza multe mingi. Probleme sunt pe faza de atac, cand jucatorul cu mingea nu are cui pasa, nimeni nu se demarca. Jucam static si se pierde de aici, putine goluri marcate plus multe pase date la intamplare, la adversar sau aproximativ intre linii, usor de recuperat de altii si preluari deficitare, dar un mare plus la angajament, pe faza defensiva si la mijloc. E clar, mai e de lucrat si avem nevoie de intariri, dar se vede munca tuturor: la echipa se joaca altfel, alta daruire si cred ca ne vom salva cu atitudinea asta la fiecare meci. Sansa e de partea noastra!

bigsorin

  •  
  •  

#4 Dregan » 30-11-2014 15:35

Citez pe Tudor:
Nu stiu daca e greseala, sau chiar asa a zis, dar chiar ca au dominat „din ultimul pana in ultimul minut“. :lol:


Era o greseala:D Am corectat

Dregan

Login sau crează cont pentru a comenta              |