STIRI Liga I Kolev: “Am avut o echipă foarte bună”

Stoian KolevStoian KolevFostul portar al Oţelului, bulgarul Stoian Kolev, a vorbit la Digi Galaţi despre perioada petrecută la clubul nostru. Goalkeeperul care în prezent păzeşte poarta celor de la ŢSKA Sofia a declarat că se interesează de soarta fostei sale echipe şi ştie că aceasta trece printr-o perioadă cu probleme financiare, dar afirmă că acest lucru se întâmplă peste tot, nu numai la noi.

Portarul de 38 de ani şi-a adus aminte de lucrurile frumoase din perioada 2008-2010, spunând că a rămas cu gânduri bune faţă de oamenii cu care a lucrat şi de colegii din acea perioadă, împreună cu care formau o echipă foarte bună a Ligii I.

Stoian Kolev: "Da, ştiu ce se întâmplă la Galaţi. Nu e bine, dar nu numai Oţelul are probleme financiare. Toată lumea are. Pentru mine a fost o perioadă bună. Sunt mulţumit de timpul în care am jucat la Oţelul Galaţi, un an şi zece luni mai exact. Atunci noi am avut o echipă foarte bună şi am rămas cu gânduri foarte bune pentru fiecare. Şi pentru fotbalişti, şi antrenori, şi Marius Stan, care a fost corect cu mine.

Adus la echipă la recomandarea conaţionalului său Jivko Jelev, Kolev a rămas în inimile fanilor oţelari pentru siguranţa pe care a dat-o pe linia porţii timp de 58 de meciuri la Oţelul.


Comentarii   
  •  
  •  

#1 Steel Dany » 01-12-2014 22:15

Nu l-am prins pe Cristi Munteanu la Otelul nu stiu cum apara, dar din ce-am vazut eu, Kolev mi s-a parut a fi cel mai bun portar pe care l-am avut, peste Grahovac care mai avea momente de nesiguranta si uneori chiar mai gafa.

Steel Dany

  •  
  •  

#2 Denis » 01-12-2014 23:30

Citez pe Steel Dany:
Nu l-am prins pe Cristi Munteanu la Otelul nu stiu cum apara, dar din ce-am vazut eu, Kolev mi s-a parut a fi cel mai bun portar pe care l-am avut, peste Grahovac care mai avea momente de nesiguranta si uneori chiar mai gafa.


L-am vazut live pe Babicu aparand poarta noastra. Era ca un ghepard. Avea un reflex extraordinar!

Cred ca a fost peste Grahovac, Kolev, sau Goicoechea.

Denis

  •  
  •  

#3 geo007ro » 02-12-2014 09:28

Daaaaa, mai ales cand juca cu dinamo...Cascadorii râsului, nu alta...Și nu numai. Avea meciuri când o scotea de lângă bare, iar altele când zici că juca în echipa celorlalți...Cel mai bun portar pe care l-am vazut in poarta Otelului in ultimii 15 ani a fost Goicoecea. Portar adevarat, nu a gafat nici macar o data.
−1

geo007ro

  •  
  •  

#4 Tudor » 02-12-2014 10:11

Citez pe geo007ro:
Daaaaa, mai ales cand juca cu dinamo...Cascadorii râsului, nu alta...Și nu numai. Avea meciuri când o scotea de lângă bare, iar altele când zici că juca în echipa celorlalți...Cel mai bun portar pe care l-am vazut in poarta Otelului in ultimii 15 ani a fost Goicoecea. Portar adevarat, nu a gafat nici macar o data.

Goicoechea a fost un portar bun, dar nu e normal sa-l comparam cu altii atata timp cat nu a stat mult la noi. Daca statea macar 2 sezoane si nu gafa, mai ziceam, dar asa, ce sa zic? Nu a avut timp nici sa gafeze.. :P
+1

Tudor

  •  
  •  

#5 granata » 02-12-2014 12:17

Arcanu parerea mea, a fost cel mai valoros portar care l-am vazut la Galati..apoi in ordinea valori:Cristi Munteanu,Goicoechea, Kolev,Grahovac.......in clasamentul petardelor gasim pe:Bors,Iliuciuc,Kou ha :D
−1

granata

  •  
  •  

#6 under_tz » 02-12-2014 14:34

Apropo de gafe, a avut Arcanu la Craiova un luft de zile mari pe 6 m la o degajare, a ajuns la CNN cred!
+2

under_tz

  •  
  •  

#7 under_tz » 02-12-2014 14:39

Citez pe under_tz:
Apropo de gafe, a avut Arcanu la Craiova un luft de zile mari pe 6 m la o degajare, a ajuns la CNN cred!

@ Denis si Steel Dany, Babicu a fost un portar bun, paradele le facea si pentru blituri! Memorabil bannerul lui Comanescu la acel egal in groapa "Stelea + Lobont = Munteanu"

under_tz

  •  
  •  

#8 Ciprica » 02-12-2014 16:55

Citez pe geo007ro:
Daaaaa, mai ales cand juca cu dinamo...Cascadorii râsului, nu alta...Și nu numai. Avea meciuri când o scotea de lângă bare, iar altele când zici că juca în echipa celorlalți...Cel mai bun portar pe care l-am vazut in poarta Otelului in ultimii 15 ani a fost Goicoecea. Portar adevarat, nu a gafat nici macar o data.

De acrod ca este un portar bun, dar a avut si portia lui de goluri parabile. Personal cred ca cel mai valoros portar de la noi a fost Arcanu, urmat de C. Munteanu. Jos palaria si pentru restul portarilor mari care au aparat poarta Otelului, Calugaru, Kolev etc.

Ciprica

  •  
  •  

#9 Issos » 02-12-2014 17:29

Kolev, fara doar si poate face parte din galeria portarilor buni care au ajutat enorm echipa. Parerile sunt impartite privind cel mai bun portar din istoria clubului. Este imposibil ca un portar sa nu comita gafe, sunt oamani, nu roboti. Jos palaria in fata unor nume ca Arcanu, C. Munteanu, Calugaru, Kolev si nu in ultimul rand, jos palaria in fata lui Grahovac, cel care a contribuit decisiv la castigarea celor 2 trofee din vitrina noastra.

Issos

  •  
  •  

#10 Aruon » 02-12-2014 21:36

Avem nevoie de un portar ca Kolev sa ne dea siguranta ca pe vremuri.
Grahovac si Kolev au fost cei mai buni portari ai Otelului din perioada moderna.
Respecte Kolev

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |