STIRI Liga I Mesajul lui Grahovac pentru fanii Oţelului

Branko GrahovacBranko GrahovacUnul dintre cei 50 de oameni importanţi din istoria Oţelului, Branko Grahovac, care a fost inclus în cartea „50 de ani, 50 de legende”, a transmis un mesaj către fanii roş-alb-albaştrilor cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea clubului.

„În primul rând vreau să salut toate legendele clubului care au făcut ca Oţelul să fie un club important în fotbalul românesc şi pe toţi suporterii care au făcut clubul nostru să devină mare, împreună cu jucători, staff tehnic şi conducere. Salut şi fosta conducere, care a avut încredere în mine. Pentru mine cele mai importante patru persoane care au fost mereu lângă mine, în orice moment, şi în cele bune şi în cele mai puţin bune, sunt: Marius Stan, Dorinel Munteanu, Tudorel Călugăru şi Ion Balaur. Antrenorul Ion Balaur a fost o persoană foarte importantă pentru mine în momentele grele, să mă calmeze cu poveştile lui, este un antrenor extraordinar şi un psiholog foarte bun. Ştiţi că noi sârbii avem un caracter puţin deosebit şi eu am avut nevoie de Balaur. Suporterii mei dragi, şi voi m-aţi făcut să mă simt bine la Oţelul. Am trecut şi peste momente grele împreună. Mi-a plăcut sinceritatea voastră şi când am auzit că mă înjuraţi din tribună, am fost ambiţionat să fiu mai bun în viitor. Mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine, toţi rămâneţi în inima mea pentru totdeauna, eu ţin cu OŢELUL până la moarte. Vă iubesc!”

Cei care n-au putut ajunge la lansarea cărţii „50 de ani, 50 de legende” şi doresc să o achiziţioneze, o pot face apelând la numărul de telefon 0765 441 702 (orange). Persoana de contact: Marian Săvăstru. Cartea costă 25 de lei, iar dacă e cumpărată din afara oraşului, atunci trebuie plătit şi curieratul de către cel care o achiziţionează.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 bogdan64 » 28-12-2014 11:39

Eu unul nu te-am injurat, din simplu motiv ca eu nu pot sa injur! Am fost alaturi de tine si de colegii tai tot timpul ,chiar si in cele mai grele momente, asa cum sunt si acum langa Otelul. Am credinta ca cei din Conducere stiu ce fac, si impreuna cu Staff-ul Tehnic, cu cel Administrativ, cu noii jucatori care vor veni vor face treaba buna si vom ramane in continuare in Liga I. FORZA OTELUL ! SUCCES GRAHO, oriunde te-ai afla (mi-ar face mare placere sa revii la Galati, in tricoul Otelului)!

bogdan64

Login sau crează cont pentru a comenta              |