STIRI Liga I “Ne-ar ajuta enorm banii pe care i-am încasa pe Tudorie”

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuAntrenorul Tibor Selymes i-a făcut portretul tânărului atacant Alexandru Tudorie, acesta fiind vizat de Steaua pentru un transfer în această iarnă. Banii ce ar putea fi primiţi în urma acestei mutări ar putea debloca în sfârşit situaţia transferurilor la Oţelul.


Tibor Selymes: “Echipa se află în insolvenţă şi sunt multe lucruri pe care nu le cunosc. Nici nu e treaba mea să le cunosc! Ne-ar ajuta enorm banii pe care i-am încasa pe Tudorie. El este un jucător de valoare. Dacă Steaua îl va cumpăra face o afacere foarte bună. Tudorie are nevoie de o pregătire bună. Dacă îl cumpără Steaua și rămâne la noi, pentru că aici va putea juca mai mult, poate crește. Cea mai mare calitate a lui Tudorie este aceea că dă goluri. A jucat foarte puţin la noi, deoarece nu are experienţa necesară să ne ajute la ora actuală, dar cred că de câte ori l-am băgat a avut măcar o ocazie, chiar dacă a intrat doar câte 20 de minute. Deci calitatea sa principală este simţul porţii care e şi cel mai importantă pentru un vârf bun. Are o tehnică destul de bună la înălţimea lui. Şi, în plus, are o talie foarte bună. Are nevoie, ca orice tânăr din ţara asta, de forţă, iar forţa vine în timp. E greu să zic dacă rămâne la Oţelul în cât timp va fi pregătit de Steaua. Depinde de el, dar este un fotbalist serios şi sigur va ajunge un fotbalist bun. N-am discutat cu el despre transferul la Steaua. Eu am vorbit cu el să facă ce are el nevoie ca să joace, ca să nu mai piardă dueluri. Este un jucător foarte talentat, dar nu a fost lucrat cum trebuie.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 bigsorin » 04-01-2015 12:55

Jucătorii Adrian Sălăgeanu (31 de ani, foto) şi Helder Castro (28 de ani) şi-au reziliat contractele cu clubul de fotbal ASA Târgu Mureş, după cum a anunţat gruparea ardeleană.

bigsorin

  •  
  •  

#2 mj » 04-01-2015 13:03

Hai sa îl repatriem pe Salageanu. E un jucător care ne poate ajuta foarte mult, depinde doar de cei din conducere și de Selimes.

mj

  •  
  •  

#3 Johnny8 » 04-01-2015 22:57

Sala e cam dus fratilor! nu avem nevoie de epave
+1

Johnny8

Login sau crează cont pentru a comenta              |