STIRI Liga I “Mă simt îndatorat faţă de Oţelul”

Iulian PopaIulian PopaMijlocaşul Iulian Popa a vorbit despre felul în care trebuie să abordeze el şi colegii săi returul, despre suporterii echipei şi despre datoria pe care o are faţă de club şi de conducerea care l-a adus la Galaţi.

Iulian Popa: “În retur toate meciurile vor avea o încărcătură deosebită. E nevoie de foarte multe puncte şi e normal că trebuie să abordăm fiecare meci la victorie. O luăm încet, ne-am adunat pe rând, am reuşit să facem o echipă omogenă, ne-am pus pe picioare şi am avut şi rezultate frumoase în tur. Mulţumim publicului că a fost alături de noi în tur, trebuie să înţeleagă că, din păcate, noi nu mai suntem o echipă de talia celei care a ieşit campioană. Sunt alţi jucători acum şi pretenţiile lor sunt puţin cam mari deocamdată. Sperăm totuşi să le putem întoarce simpatia de care dau dovadă faţă de Oţelul şi să câştigăm cât mai multe meciuri în retur. Măcar de acum vom avea un lot cu care să abordăm tot returul. După cantonamente o să se creeze alte relaţii de joc, o să fie o altă emulaţie, ne vom pregăti foarte bine fizic la munte şi eu zic că trebuie să rămânem optimişti, pentru că nu avem absolut nimic de pierdut. Nu e treaba mea dacă se fac alte transferuri, probabil s-a făcut o analiză la nivelul conducerii. La noi nu există o stare de relaxare şi nici titulari de drept. Florin Cernat este un jucător de o mare-mare calitate şi vă daţi seama că, lângă el, putem creşte şi noi în valoare. Este un jucător care poate să facă diferenţa în orice moment al jocului şi bineînţeles că lângă el putem reuşi şi noi lucruri frumoase. Execuţii ca în meciul de Cupă cu Pandurii am mai avut, le încerc des şi la antrenamente şi sper să îmi mai iasă. După mine, ne trebuiesc 40 de puncte cu totul la sfârşitul campionatului ca să ne putem salva. Cad 6 echipe, deci ne trebuie cam 28 de puncte în retur. Trebuie să luăm aceste puncte, altfel nu avem nicio şansă, trebuie să plecăm de la început cu premisa asta. Cu echipe precum CSMS Iaşi, Concordia Chiajna, Ceahlăul, Rapid, U Cluj, Gaz Metan Mediaş o să ne batem, pe acestea trebuie să le învingem în primul rând. Pentru mine, Oţelul a fost ca o barcă de salvare! Am suferit mult în 2014, a fost un an foarte greu pentru mine şi mă simt îndatorat acestui club. Încerc să dau tot ce pot ca să răsplătesc şansa care mi s-a oferit. Am ales Oţelul pentru oamenii care m-au căutat de aici, mă refer la conducătorii noştri tineri, care vor să facă treabă bună. Am găsit o echipă cu nişte oameni extraordinari, cu un caracter frumos şi eu zic că putem creşte împreună aici. La finalul campionatului sperăm să ne bucurăm cu toţii.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Tudor » 11-01-2015 20:10

Mult succes in retur! Dati totul pe teren, fiindca si suporterii vor fi alaturi de voi!
+2

Tudor

  •  
  •  

#2 Aruon » 11-01-2015 20:29

E foarte greu dar nu imposibil.Hai Otelul!!!
+1

Aruon

  •  
  •  

#3 Myhay20 » 12-01-2015 06:46

Mai putine vorbe si mai multe fapte!
Sa trecem de la "puteam sa luam puncte cu..." la "am luat puncte cu..."!

Myhay20

Login sau crează cont pentru a comenta              |