STIRI Liga I Tibor Selymeș, despre plecări, Nicoliță și Cernat

Tibor SelymesTibor SelymesÎn intervenția de la Lider Sportiv (Pro FM Lider FM), antrenorul principal al Oțelului, Tibor Selymeș, a mai abordat subiecte precum: plecările de jucători, sosirea lui Bănel Nicoliță sau eventuala plecare a lui Florin Cernat.


Despre plecările de la echipă principalul roș-alb-albaștrilor a spus: „Vrem să transferăm 5-6 jucători să întărim lotul. Vor fi și plecări, jucători de care ne vom despărți, dar nu pot să vorbesc despre ce jucători vor pleca până nu vedem ce jucători vor veni la echipă”.   

Legat de eventuala plecare a căpitanului Florin Cernat, Selymeș a spus: „Florin Cernat poate să joace oriunde și în Turcia și în România. Cred că va rămâne la noi să ajute echipa, trebuie să îl ajutăm și noi pe el să aducem jucători de valoare. Eu am vorbit cu Florin, dacă vom aduce jucători și vom avea liniște financiară el va rămâne lângă noi să luptăm pentru evitarea retrogradării.”  

Iar despre Bănel Nicoliță, Selymeș a spus: „Cristi Munteanu vorbește cu Bănel Nicoliță, așteptăm un răspuns zilele următoare de la el”.

www.sportgalati.com

Login sau crează cont pentru a comenta              |