STIRI Liga I Cernat: “Am avut oferte, dar am rămas la Oțelul”

Florin CernatFlorin CernatLa Lider Sportiv, de la Pro FM Lider FM, căpitanul Oțelului, Florin Cernat, a anunțat că în această pauză a avut mai multe oferte de transfer, dar a rămas la Galați, să salveze Oțelul de la retrogradare.


„Au fost mai multe oferte din Turcia și de prin țară, dar am preferat să rămân la Oțelul, pentru că de când am semnat contractul am vorbit cu cei din conducere că voi rămâne și împreună să facem tot ce este posibil să scoatem echipa din zona asta, de pe penultimul loc. Sper ca până la finalul sezonului, împreună cu achizițiile de acum, să trecem peste pragul ăsta care ne frământă foarte mult și ne pune probleme.”  

În cadrul aceleiaşi emisiuni, Florin Cernat a vorbit şi despre primul cantonament al iernii.
„Perioada de pregătire din Poiana Brașov a fost mai mult pentru alergări, mai puțin cu mingea. Am încărcat fizic foarte bine, toți jucătorii au răspuns foarte bine la antrenamente, suntem bucuroși că am trecut peste această perioadă fără accidentări. Ne pregătim să mergem în al doilea stagiu al iernii, cel din Antalya. În Turcia va fi un stagiu de pregătire mai mult tactic, cu mingea”, a mai declarat căpitanul Oţelului la Lider Sportiv.

www.sportgalati.com

Comentarii   
  •  
  •  

#1 claudiuFCOG » 01-02-2015 10:13

RESPECT Florin Cernat!!!
+1

claudiuFCOG

  •  
  •  

#2 Steel Dany » 01-02-2015 14:38

Atept sa vad ca a semnat si Marquinhos!

Steel Dany

  •  
  •  

#3 Aruon » 01-02-2015 16:09

Respect!

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |