STIRI Liga I 5 meciuri în 23 de zile pentru Oţelul

Anul trecut, Otelul si-a revenit abia dupa dezastrul de la BotosaniAnul trecut, Otelul si-a revenit abia dupa dezastrul de la BotosaniLiga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor TV au stabilit programul de desfășurare al etapelor 20-23 din returul Ligii I.


Astfel, în runda a 20-a, Oțelul va întâlni, pe teren propriu, formația FC Braşov, sâmbătă, 7 martie, începând cu ora 18:00.

Apoi, peste o săptămână, avem meci greu la FC Botoşani, sâmbătă (14.03.2015) de la ora 18.00 şi în direct pe Look TV şi DigiSport.

Următoarea rundă va fi una intermediară, iar spectacolul de pe arena “Oţelul” ar putea avea de suferit prin lipsa spectatorilor, având în vedere că meciul de pe propriul teren cu CSMS Iaşi se va juca miercuri, 18 martie, de la ora 15.30!

În sfârşit, sâmbătă (21.03.2015), de la 18.00, Oţelul are de înfruntat în Giuleşti una dintre contracandidatele la retrogradare, pe Rapid, într-un joc ce va fi transmis pe Look TV şi DigiSport.

Până atunci, Oțelul se va deplasa la Chiajna, pentru întâlnirea cu formația locală Concordia, vineri, 27 februarie, de la ora 18:00, jocul urmând a fi transmis în direct de toate cele trei posturi deținătoare de drepturi: Look Plus, Dolce Sport și Digi Sport.

Login sau crează cont pentru a comenta              |