sursa foto: Facebook oficial FC Otelul Galatisursa foto: Facebook oficial FC Otelul GalatiConcordia Chiajna – Oțelul Galați 3-0(0-0)
Criza Oțelului se adâncește, după înfrângerea usturătoare, 0-3, pe terenul uneia dintre contracandidate, Concordia Chiajna. Durerea după un astfel de rezultat este cu atât mai mare cu cât nici adversarii nu au arătat mare lucru, lucru ce nu face decât să evidențieze și mai mult forma jalnică a echipei noastre.

Din nefericire, tricourile roș-alb-albastre au fost îmbrăcate din nou de 11(14) indivizi care păreau ca se întâlnesc pentru prima dată. Nu e de mirare scorul de neprezentare cu care ne-au gratulat neprezentabilii.
Ca și în numeroase alte cazuri în acest sezon, statistica a fost echilibrată, dar singurele cifre care vor conta vreodată rămân cele afișate pe tabela de marcaj. Prima parte nu a adus nimic spectaculos, singurele evidențieri fiind cele negative la adresa intervențiilor avute de Yves Ma-Kalambay și Sanaa Altama și, poate, doar una pozitivă, în dreptul evoluției lui Stelian Cucu.
Prima dintre ele a avut loc în minutul 30, atunci când portarul gălățean a scăpat o minge simplă pe sub picior, însă a reușit să revină și să respingă din fața porții. A urmat gafa lui Altama, acesta faultându-l ppe Wellington în careu, însă centralul Rusandu a comis-o lăsând jocul să continue. În fine, ultima acțiune care a suscitat interesul în prima parte l-a avut în prim plan pe Cucu, a cărui reluare spectaculoasă a fost respinsă de Matache(38’).
E greu de spus ce s-a întâmplat la pauză, dar cert e că oțelarii au intrat mult mai deciși, iar Florin Cernat și-a dat dovada talentului său cu un șut de excepție, scos greu de Matache “Măcelarul Viselor Noastre”(47’).
În minutul 57 a intrat și Dina la oaspeți, același Dina care-și dădea autogol cu călcâiul într-un meci împotriva noastră în 2007. Iar de acolo totul s-a rupt…
Dina a realizat dubla în 10 minute. Primul gol, la chiar prima atingere de minge, în minutul 58, după o gravă eroare de marcaj la o lovitură de colț. Al doilea, în minutul 67, după ce a fost scăpat din marcaj și a șutat plasat, de la 10 metri.
Degeaba s-a zbătut Cernat, degeaba a scăpat Laurenţiu Iorga singur cu portarul, pe care l-a și luat la țintă(75’), golul de onoare nu numai că nu a mai venit, dar a și fost înlocuit de umilința de a primi golul trei la ultima acțiune a partidei, marcator Purece, același fotbalist cu nume de dăunător care ne-a mâncat zilele și în tur.
Să fi fost inspirație, “bulan” sau doar diferența de valoare între băncile de rezerve e dificil de stabilit. Și oricum, e inutil și foarte dureros! Cert e că, acum 4 ani ne pregăteam de nuntă. Acum, doar de înmormântare... Visul frumos pare a se fi terminat și doar o minune ne mai poate salva. Dar oare există minuni?

CONCORDIA CHIAJNA – OŢELUL GALAŢI 3-0(0-0)
Liga I – Etapa 19
Stadion “Concordia” Chiajna - Spectatori 1000
Au marcat: Dina 58’ şi  67’, Purece 90+3’
Cartonașe galbene: Maftei, Wellington / Tavares, Leca
Concordia: Matache - Dyulgerov, Lung, Maftei, Bucurică, Madeira - Alves, Grigorie (57’ Dina), Boldrin - Florea (57’ Purece), Wellington (80’ Serediuc). Antrenor: Marius Şumudică
Oţelul: Ma-Kalambay - Solomou, Leca, Cucu, Popescu - Altama (71’ Tudorie), Tavares - Popa, Cernat, Hamroun (63’ Cristea; 77’ Dică) - Iorga. Antrenor: Tibor Selymes
Arbitri: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) - Mircea Orbuleț (București), Daniel Hulubei (Vaslui) - Eduard Ioniță (Constanța).