STIRI Liga I ÎN NUMELE TATĂLUI: Oţelul – FC Braşov 1-1 (1-0)

Invingeti pentru Puiu VasilacheInvingeti pentru Puiu VasilacheSoarta face ca Oţelul să-şi joace poate ultima şansă de a se mai salva în ziua în care părintele celei mai iubite echipe din istoria Galaţiului a fost condus pe ultimul drum. Victor Puiu Vasilache, însoţit de familie, prieteni şi un contingent de suporteri a intrat pentru ultima oară pe stadionul “Oţelul”. Cu siguranţă că spiritul său va rămâne pe vecie acolo pe gazon, iar astăzi creaţia lui poate dăinui doar dacă jucătorii înţeleg ce misiune importantă au!

Puiu Vasilache nu a deznădăjduit şi s-a luptat cu sistemul lasându-ne moştenire cea mai frumoasă echipă a Moldovei. Munca sa nu trebuie să rămână niciodată în zadar, iar suporterii, conducerea, banca tehnică şi mai ales fotbaliştii trebuie să facă astăzi front comun pentru a porni o serie de victorii din care să nu se mai oprească NICIODATĂ! Pentru Oţelul, pentru nea Puiu, cu toţii ÎNAINTE!
În faţa noastră va sta astăzi o contracandidată la retrogradare, FC Braşov, club care a intrat chiar săptămâna aceasta în insolvenţă. Ardelenii au mari probleme cu banii, spre deosebire de jucătorii noştri care sunt plătiţi măcar la zi. Având în vedere că doar o victorie ne mai poate menţine în lupta pentru salvare, sperăm ca toată lumea să conştientizeze importanţa acestui meci.
Şi dacă fanii nu mai cred în Oţelul, îi invităm la meci în numele lui Puiu Vasilache, omul care merită măcar un ultim omagiu pe stadionul pe care joacă echipa care ne-a dus pe culmile extazului sau agoniei. Pentru cel mai mare oţelar, cel fără de care niciunul dintre noi nu ar fi fost astăzi suporterul Oţelului! În numele părintelui Oţelului suntem obligaţi să ieşim victorioşi astăzi...
Oțelul și FC Brașov s-au întâlnit până în prezent de 42 de ori, statistica meciurilor directe fiind de partea formației noastre, care a reușit să obțină 22 de victorii, în timp ce ardelenii au la activ doar 14, iar celelalte 6 meciuri s-au încheiat la egalitate. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în două rânduri: mai întâi, în septembrie 1993, FC Brașov învingea Oțelul cu scorul de 4-0, pentru ca, doi ani mai târziu, tot în septembrie, “oţelarii” să-și ia revanșa la Galați, câștigând cu același scor. În sezonul trecut Oţelul s-a salvat şi pentru că a învins pe FC Braşov tur-retur: 1-0 şi 3-1!
Pentru această partidă, Florin Marin nu se poate baza pe Cristian Cristea şi Constantin Mişelăricu. Braşovenii au doi suspendaţi: Jurić şi Bencun.

ECHIPE PROBABILE:
OŢELUL: Hotoboc – Solomou, Leca, Cucu, Popescu – Altama (Dică), Tavares – Brigido, Cernat, Hamroun – Matondo.
BRAŞOV: Iacob - Matei, Artjunin, Novakovic, Novak – Moraru, Zomislic – Constantinescu, Ganea, Aganovic – Buga.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Florin Marin: "Partida cu Braşovul este foarte importantă pentru noi şi extrem de dificilă, mai ales dacă luăm în considerare faptul că ocupă o poziţie superioară în clasament. E o echipă cu multe schimbări faţă de tur, au mulţi jucători noi. Din câte am văzut, dau dovadă de spirit de sacrificiu, sunt foarte agresivi, e o formaţie incomodă ce stă bine în defensivă şi preferă să atace pe spaţiile mari lăsate de adversar. Pentru noi e important să depăşim această perioadă nefastă, sper să facem un joc bun. Vreau să reuşim să ne impunem jocul şi să câştigăm cele trei puncte. Starea de spirit pe care am găsit-o nu este cea mai bună, jucătorii sunt afectaţi de acest început nefast de retur, dar o să încerc să le refac moralul, să le redau încrederea şi să-i motivez. Fac un apel la suporteri să vină în număr cât mai mare şi să susţină echipă. Mereu când am venit la Galaţi din postura de adversar am fost impresionat de suporterii de aici. Pun presiune de echipa adversă şi e important să susţină jucătorii în momentele dificile.”

László Balint (antrenor secund FC Braşov): "Se poate spune că la Galaţi va fi un meci al suferinţei, chiar dacă noi stăm mai bine în clasament decât Oţelul. Oţelul se află într-o situaţie limită în clasament, astfel că vor juca sub o presiune foarte mare. Oţelul este o echipă preocupată să joace, au posesie şi tranziţie pozitivă destul de bună şi jucători de viteză în compartimentul ofensiv. Noi mergem la Galaţi să obţinem maximum posibil. Sunt convins că vom face o figură frumoasă ca şi joc şi apoi va veni şi un rezultat pe măsură. Este o perioadă destul de lungă în care nu am mai câştigat în Liga 1. Am analizat meciul cu Astra şi eu sper că jucătorii au înţeles ce trebuie să facem de acum înainte. Noi trebuie să fim concentraţi şi să dăm totul. Pe hârtie noi plecăm ca favoriţi. Îmi doresc ca echipa să menţină acest traseu ascendent din punct de vedere al mentalităţii, pentru că de aici pleacă totul. FC Braşov are jucători de calitate şi, personal, sunt convins că la finalul campionatului această echipă va rămâne în Liga 1.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 myhaymyhaygl » 07-03-2015 16:34

Iar ala in poarta????????Fie,arata-ne macar ca ai valoare si ca au fost doar niste erori fazele din meciurile cu chiajna si dinamo.Hai Otelul!Hai la meci!
−1

myhaymyhaygl

  •  
  •  

#2 romeo » 07-03-2015 17:07

Otelul- Brasov 2-0 , 1-0 la pauza ..

romeo

  •  
  •  

#3 bogdanmihai » 07-03-2015 18:02

oooo, dar ce afluenta impresionanta! Se vede ca publicul galatean e mereu alaturi de echipa, mai ales la greu.
+1

bogdanmihai

  •  
  •  

#4 bogdanmihai » 07-03-2015 18:09

gooooooooooooooooooo olllllllllllllllllll llllllllllllllllllll llllllllllllllllllll llllll
+1

bogdanmihai

  •  
  •  

#5 bogdanmihai » 07-03-2015 18:09

bravo Tudorie, bravo Iorga!
+1

bogdanmihai

  •  
  •  

#6 otzelarul » 07-03-2015 19:29

Offfff, ce Dumnezeu au portarii nostri in acest debut de retur ? :cry:

1-1 Constantinescu
+1

otzelarul

  •  
  •  

#7 bogdanmihai » 07-03-2015 19:35

Citez pe otzelarul:
Offfff, ce Dumnezeu au portarii nostri in acest debut de retur ? :cry:

1-1 Constantinescu

Dar Sissoko unde e? Ce e cu el? Centrul apararii noastre e format din cuplul Cucu-Miron, niciunul nu e de prima liga...suntem slabi rau in defensiva si asta se vede din avion!
−1

bogdanmihai

  •  
  •  

#8 bogdanmihai » 07-03-2015 19:43

acum e clar. Asteptam meciul asta sa vad daca mai am vreo mica urma de speranta. Suntem in B, fratilor, si asta va zice un optimits incurabil! Transferuri de 2 lei...ne-am entuziasmat ca prostii...ma kalambay..ne-am lamurit, sissoko e absent, altama ne lamureste acum ca e un "castig"...hamroun..asa si asa, nimic concret, matondo abia intra...solomou...nimic!Sper sa nu desfiinteze jigodiile alea echipa in vara si sa incepem o reconstructie din B
+1

bogdanmihai

  •  
  •  

#9 flex » 07-03-2015 19:44

tatal a luat si copilul cu el
+2

flex

  •  
  •  

#10 jean404 » 07-03-2015 19:46

Nu stiu la ce s-au gandit cand a fost adus Florin Marin la Otelul pentru ca cel mai bun meci al Otelului a fost cel de la Piatra Neamt cand am jucat impotriva lor. Dupa meciul facut azi de noi nu mai am nici o speranta ca mai putem scapa de retrogradare.
+2

jean404

  •  
  •  

#11 Steel Dany » 07-03-2015 19:47

Citez pe bogdanmihai:
oooo, dar ce afluenta impresionanta! Se vede ca publicul galatean e mereu alaturi de echipa, mai ales la greu.

cine sa mearga meci de meci, sa asiste numai la infrangeri, pe gerul asta, si sa mai dai si bani, biletele nu-s asa de ieftine. masochistii merg la asa ceva
−2

Steel Dany

  •  
  •  

#12 bogdanmihai » 07-03-2015 19:49

aaa...si ultima achizitie...florin marin, un antrenor de kkt, care, la 61 de ani, n-are nicio performanta notabila, n-a iesit cu nimic in evidenta in aproape 30 de ani de cand antreneaza.Conducere de kkt, antrenor de kkt, echipa de kkt, public lipsa, patron care a furat banii...n-avem , tata nicio sansa, sper doar sa preia alcineva echipa si sa nu se desfiinteze,

bogdanmihai

  •  
  •  

#13 ravenezu » 07-03-2015 19:57

Pacat spirutul otelului a murit , inainte te uitai ,mergeai la meci cu drag fotbalisti jucau ,alergau pe cand acum fotbalisti de mana a 4a slabi asta e sa speram ca macar sa jucam in liga a 2a si incet ,incet sa se reconstituiasca ceva

ravenezu

  •  
  •  

#14 ravenezu » 07-03-2015 20:00

Citez pe bogdanmihai:
aaa...si ultima achizitie...florin marin, un antrenor de kkt, care, la 61 de ani, n-are nicio performanta notabila, n-a iesit cu nimic in evidenta in aproape 30 de ani de cand antreneaza.Conducere de kkt, antrenor de kkt, echipa de kkt, public lipsa, patron care a furat banii...n-avem , tata nicio sansa, sper doar sa preia alcineva echipa si sa nu se desfiinteze,

Aici gresesti banii au fost furatii de stan,bors adamescu nu cred ca a mai ramas cu mare lucru din banii aia a fost arestat pentru alte lucruri nu pntr banii de la otelul
−1

ravenezu

  •  
  •  

#15 Aruon » 07-03-2015 20:03

Nici nu ma gandeam ma ca nu batem..Am jucat bine mai ales in prima repriza.Asta e .Dar de ce naiba daca ne ducem in B nu mai existam?Doar la Otelul se poate,la Vaslui si la Urziceni...Offff.Ce fotbal sa imi mai placa fara Otelul? :cry:

Aruon

  •  
  •  

#16 bogdanmihai » 07-03-2015 20:05

Citez pe ravenezu:
Citez pe bogdanmihai:
aaa...si ultima achizitie...florin marin, un antrenor de kkt, care, la 61 de ani, n-are nicio performanta notabila, n-a iesit cu nimic in evidenta in aproape 30 de ani de cand antreneaza.Conducere de kkt, antrenor de kkt, echipa de kkt, public lipsa, patron care a furat banii...n-avem , tata nicio sansa, sper doar sa preia alcineva echipa si sa nu se desfiinteze,

Aici gresesti banii au fost furatii de stan,bors adamescu nu cred ca a mai ramas cu mare lucru din banii aia a fost arestat pentru alte lucruri nu pntr banii de la otelul

stiu...n-am mai stat sa detaliez...cum au aparut banii aia, au tras astia trei ca hienele

bogdanmihai

  •  
  •  

#17 bogdanmihai » 07-03-2015 20:06

a tras si adamescu, cu asigurarile la defuncta astra de vreo 5,5 milioane de euro....
+2

bogdanmihai

  •  
  •  

#18 granata » 07-03-2015 20:11

Deci noul antrenor se prezinta cu aceiasi echipa si aceiasi asezare in teren ca si vechiul antrenor...Halal schimbare.
+1

granata

  •  
  •  

#19 marvasmar » 07-03-2015 20:19

Eu am alta intrebare. Ce pregatire de iarna s-a facut, daca echipa cade fizic dupa 60 de minute?
+2

marvasmar

  •  
  •  

#20 surynam » 07-03-2015 20:24

Ma fratilor, cand aduci jucatori de doi bani pe ultima suta de metri ( tu avand 3 luni de pauza ) risti sau esti constient de soarta ta ! bafta la Botosani!
+1

surynam

  •  
  •  

#21 Aruon » 07-03-2015 20:26

O schimbare s-a vazut..Dar doar in prima repriza.Florin Marin il vad destul de linistit,ar trebui sa bubuie tot printre jucatori dupa rezultatul asta..El poate nu constientizeaza ca odata cu 1-1 asta ,suntem si mai aproape de liga 2..Si vine Botosaniul ,o echipa grea..
Eu un singur lucru vreau:sa se continue si din Liga 2..
Timisoara a retrogradat anul trecut si acum promoveaza iar..Noi de ce nu putem?
Macar sa ne sustina financiar primaria putin in B..Ca doar fotbalul si Otelul l-a facut primar pe Stan..
Dar la noi nu se poate..
+1

Aruon

  •  
  •  

#22 romeo » 07-03-2015 20:38

asta este , atat se poate ..vom retrograda ..totul este sa nu ne desfiintam ..eu merg dupa echipa si in liga 5 si ca mine sunt destui..orice vorba, acum, este de prisos , nu mai jigniti antrenorii sau jucatorii , ce rost are !!Spiritul Otelului va rezista ..fie vreme buna , fie vreme rea.
+3

romeo

  •  
  •  

#23 one.dollar » 07-03-2015 21:08

... "pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti". cam asta ni se potriveste noua acum. la 1-0 trebuia sa-i calarim sa le mai dam dar noi ca "baieti finuti" ce suntem i-am lasat sa-si revina. neamtul nu s-ar fi oprit nici la 6-0 in minutul 90. pacat ca incepusem bine. brasovenii nici nu stiau pe ce lume sunt. asta e. vom retrograda. nu-i grav. problema grava e ca daca vom retrograda ne vom desfiinta. pacat.
+1

one.dollar

  •  
  •  

#24 bogdanmihai » 07-03-2015 21:09

Citez pe Steel Dany:
Citez pe bogdanmihai:
oooo, dar ce afluenta impresionanta! Se vede ca publicul galatean e mereu alaturi de echipa, mai ales la greu.

cine sa mearga meci de meci, sa asiste numai la infrangeri, pe gerul asta, si sa mai dai si bani, biletele nu-s asa de ieftine. masochistii merg la asa ceva

eh, despre de-astia ca tine vorbeam. Nu o sa te jignesc, desi meriti, dar cu atitudinea asta nu poti fi considerat suporter al Otelului. Cel mult simpatizant.
+3

bogdanmihai

  •  
  •  

#25 bogdanmihai » 07-03-2015 21:24

si am senzatia ca daca jucam cu fcsb veneai si pe cod rosu...ca doar vin rumegatoarele....

bogdanmihai

  •  
  •  

#26 vitzamina » 07-03-2015 21:50

Otelul are nevoie de minuni. Eu sper ca de asta s-a dus Puiu Vasilache la ceruri, ca sa faca minuni.

vitzamina

  •  
  •  

#27 schillaci » 07-03-2015 22:10

Pentru situația in care a ajuns clubul Otelul nu trebuie înjurat vreun antrenor ( Weiss, Selymes sau Marin ), nici Munteanu, Burca sau...îmi si scapa numele celui ce s-a ocupat de transferuri la începutul sezonului. Cei peste 35 de jucători folosiți in acest sezon chiar nu au nici o vină ( vreo 2 n-au cu cine, iar restul atât au putut sau pot )...Mai bine ne-am îndrepta atenția spre adevărații vinovați. Din punctul meu de vedere principalul vinovat este TRADATORUL Marius Stan.
+3

schillaci

  •  
  •  

#28 Johnny8 » 07-03-2015 22:23

Toti vedeti numai partile rele......dar pe alea bune???? Mie unul mi-a placut la nebunie cum a jucat Otelul ...fata din tur cand in minutul 65 numai puteau sa alerge acum baietii 90 de minute joaca super bine Respect pentru cei care joaca pt aceasta echipa acum.....numai sa criticatii stiti!!!!
+2

Johnny8

Login sau crează cont pentru a comenta              |