STIRI Liga I “Vom face recurs în cazul Altama”

Sanaa Altama asteapta judecata la Comisia de ApelSanaa Altama asteapta judecata la Comisia de ApelOvidiu Burcă s-a alăturat directorului de imagine al clubului Oţelul, Lucian Ionescu, şi a protestat la rândul său vizavi de suspendarea prea drastică primită de Sanaa Altama. Managerul sportiv a explicat că formaţia noastră va face apel şi speră ca cei din comisie să vadă adevărul pe baza probelor video.
Întrunită pe 11 martie Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat o decizie extrem de drastică în cazul eliminării jucătorului Oţelului, Sanaa Altama Abaram. Mijlocaşul central a fost suspendat timp de 6 etape pentru cartonaşul roşu încasat în minutul 82 al partidei cu FC Braşov şi a primit o amendă de 8000 de lei! Francezul l-a lovit cu cotul în săritură pe Zomislic, faţa acestuia umplându-se de sânge. Deşi faultul a părut involuntar, Comisia a fost se pare impresionată de faptul că braşoveanul a sângerat abundent. Ciudat este că, într-un caz asemănător, cel al lui Florin Acsinte de la FC Botoşani, acesta a fost suspendat doar două etape, deşi a lovit cu cotul intenţionat un jucător de la Astra Giurgiu!

Ovidiu Burcă: „Consider ca se dă un exemplu cu Oțelul Galați. Sunt două cazuri de jucători care fac aceeași infracțiune, dar care sunt judecate cu două unități de măsură diferite. Aș vrea să îmi explice cineva cum un jucător care lovește intenționat cu cotul primește 2 etape de suspendare, iar în cazul lui Altama, unde nu există elementul intenție, se pedepsește cu 6 etape. Nu știu cum se judecă la această comisie, dar trag un semnal de alarmă că așa ceva nu este normal. Sanaa a comis o imprudență, dar e un sport de contact, se mai întâmplă, i-a curs sânge adversarului, dar nu înseamnă că acest om trebuie pedepsit cu sancțiunea maximă, în timp ce alt jucător care lovește cu intenție și agresivitate, care se uită la adversarul care vine în zona lui și îl lovește să primească două etape. Vom face recurs și sper ca cei care judecă să aibă aceeași unitate de masură pentru toată lumea. Cred și insist pe acest detaliu, intenția trebuie sacționată, iar la Sanaa acest element nu există. Nu sunt de acord cu aceste loviri care pot pune în pericol integritatea corporală a jucătorilor, am fost jucător și stiu ce înseamnă. Arbitrul nu voia să arate inițial cartonașul roșu, dar a acordat doar după ce a văzut sânge. Nu știu exact ce a scris arbitrul în raport, dar la recurs comisia va analiza și proba video și se va dovedi că elementul intenție nu există la jucătorul nostru.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Damian » 15-03-2015 12:51

Se incearca prin orice siretlic sa ne decimeze lotul de jucatori, lot si asa destul de subtire. S-a incercat prin aceasta suspendare aberanta sa ni se diminueze solutiile pentru etapele ce urmeaza. :-x
+2

Damian

  •  
  •  

#2 Alexandru C. » 15-03-2015 13:05

Inseamna ca Hamroun primeste 12 etape si 16000 de lei amenda...
+1

Alexandru C.

  •  
  •  

#3 Lost » 15-03-2015 13:52

Iar incep astea sa ne arda cu cartonase rosii ca anul trecut ? Mi se pare absurd 6 etape, hai maxim 3, dar nu 6 !
Sa vedem la Hamroun cate etape ii acorda.

Lost

  •  
  •  

#4 Dregan » 15-03-2015 13:56

Citez pe Lost:
Sa vedem la Hamroun cate etape ii acorda.


Cel putin 2

Dregan

  •  
  •  

#5 Issos » 15-03-2015 14:24

Sa recunoastem ca intrarea lui Hamroun a fost una destul de urata.
+1

Issos

  •  
  •  

#6 Ciprica » 16-03-2015 16:04

Citez pe Issos:
Sa recunoastem ca intrarea lui Hamroun a fost una destul de urata.

Urata prin consecinte potentiale. El a urmarit mingea, in schimb nu s-a asigurat ca nu rupe capul cuiva. Rosu clar, dar nu cred ca ar trebui date mai mult de 2 etape. Desi...la cate i-au dat lu` Sanaa...

Ciprica

Login sau crează cont pentru a comenta              |