STIRI Liga I Start ratat de retur

foto: arhivăfoto: arhivăReturul de campionat a găsit multe speranţe de mai bine în tabăra roş-alb-albastră, fie că vorbim de suporteri, jucători sau conducători. Cu multe transferuri realizate, totul părea că se îndreaptă către salvarea mult dorită, dar achiziţiile nu s-au ridicat nici măcar la jumătate din nivelul aşteptărilor.


Astfel, după primele patru partide Oţelul a strâns doar două puncte, golaveraj 2-6, şi ocupă locul 16 în clasamentul returului. La zi, gruparea gălăţeană e pe 17, doar pentru că CFR Cluj a fost depunctată.
În ceea ce priveşte contracandidatele Oţelului, doar CFR şi „U”, ambele echipe din Cluj, au un start mai slab de retur, cu câte un singur punct acumulat. La fel de prost au început Ceahlăul şi Gaz Metan, dar cele două au pornit cu avans faţă de gălăţeni, după punctele acumulate în tur. Chiar dacă a lăsat o impresie foarte slabă ca joc, FC Braşov a strâns cinci puncte în retur şi se află deasupra liniei de retrogradare, iar cele mai spectaculoase reveniri le-au avut CSMS Iaşi (12 puncte din tot atâtea posibile) şi Rapid, cu opt puncte. Concordia Chiajna a acumulat şase puncte, e neînvinsă în retur, iar la Pandurii nu poate fi vorba de retrogradare, având în vedere valoarea lotului. Mai mult, gorjenii au trecut deja de linie cu cele şapte puncte obţinute în primele patru etape din retur.
Pentru Oţelul urmează săptămâna decisivă, în care va juca împotriva celor mai în formă contracandidate: CSMS Iaşi, pe teren propriu, şi Rapid, în deplasare.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Aruon » 16-03-2015 21:46

Turul ne-a ingropat.Un tur foarte slab ..unul dintre cele mai slabe tururi ale Otelului..
Iar returul vom vedea.Ce se mai aude?Mai vine vreun atacant?
Cu Tudorie si Matondo nu avem multe sorti de izbanda.
Oricum noi mai speram,macar sa mai batem si noi pe cineva..salvarea e ideal maret si momentan irealizabil..
Hai Otelul!Macar sa murim luptand!

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |