STIRI Liga I LPF ameninţă FRF să nu umble la sistemul Ligii I prevăzut pentru sezonul următor

LPF vs FRFLPF vs FRFDupă cum ştiţi, anul acesta ar trebui să retrogradeze 6 echipe pentru a face loc din sezonul viitor unui sistem cu doar 14 formaţii în prima divizie din România, care să cuprindă play-off şi play-out. Dacă fosta conducere, cu Lucian Ciofoaia şi Narcis Răducan la butoane, a votat în favoarea acestui sistem, oficialii gălăţeni veniţi după aceea s-au declarat împotriva acestei schimbări drastice, Cristi Munteanu fiind cel mai vocal, declarând chiar că s-ar putea ajunge la distrugerea fotbalului românesc, iar oraşe mari precum Galaţi, Cluj, Iaşi sau Braşov ar putea rămâne fără reprezentante în primul eşalon.

Tot în sprijinul afirmaţiilor sale, team-managerul de la Oţelul a adus şi faptul că vor retrograda multe echipe care au suporteri, acestea urmând a fi înlocuite de comune care nu pot strange oameni în tribune. În plus s-a dat exemplul negativ al echipelor aflate în insolvenţă, care nu pot participa în cupele europene, România putând ajunge în situaţii ciudate, trimiţând echipe din play-out-ul pentru retrogradare în competiţiile UEFA! Din motivele expuse mai sus, oficialii Oţelului au luat legătura şi cu alţi conducători ai echipelor din Liga I, pentru a încerca să schimbe sistemul, chiar dacă acesta a fost anunţat de la începutul sezonului în curs. Se pare că planul acesta a prins oarece contur şi ar urma să fie discutat la o Adunare Generală a FRF, deoarece Liga Profesionistă de Fotbal, susţinătoarea sistemului cu 14 echipe, s-a inflamat cumplit, ameninţând pe toată lumea cu judecata!    

Justin Ştefan (secretar general LPF): "Modificarea formulei de desfăşurare a Campionatului Naţional Liga 1 pentru sezonul 2015-2016 prin creşterea numărului de echipe participante de la 14 la 16 sau la 18, contravine, în mod flagrant, principiului meritului sportiv şi regulilor de promovocare-retrogradare care au fost stabilite deja de Comitetul Executiv al FRF la începutul sezonului 2014-2015. În situaţia în care modificarea de desfăşurare a Ligii 1 se va decide de un organism necompetent, respectiv Adunarea Generală a FRF, vor fi disponibile următoarele acţiuni: formularea unor plîngeri penale pentru abuz în serviciu, sancţionate cu închisoare de la 2 la 7 ani împotriva tuturor celor care vor vota introducerea unei astfel de chestiuni pe ordinea de zi, respectiv pentru modificarea formulei de desfăşurare. Formularea unor acţiuni privind angajarea răspunderii civile a persoanelor care vor vota pentru modificare, respectiv obligarea lor la repararea prejudiciului creat LPF şi cluburilor din Liga 1 prin întreruperea contractului de valorificare a drepturilor de difuzare în valoare de 142.500.000 euro!"

Cristi Muntesanu: “„Cu sistemul play-off/play-out, în care 6 echipe vor juca în play-off, riscăm să ne facem de râsul lumii. Or să joace în cupele europene echipele din play-out! Nu își va mai avea rostul clasamentul o asemenea greșeală trebuie îndreptată. președintele Burleanu și președintele Iorgulescu vor trebui să înțeleagă că putem asista la moartea fotbalului românesc, dacă retrogradează șase echipe. Gândiți-vă că echipele aflate în insolvență au șanse să se desființeze. Vom asista la o tragedie în fotbal din punctul meu de vedere. Este și interesul nostru să ne gândim că orașe mari vor pierde echipe, Galațiul va pierde Oțelul, Clujul rămâne fără două echipe, U și CFR, Piatra Neamț, Brașov, Rapid, echipe cu mare greutate în Liga I care fac audiență nu vor mai fi în Liga I, iar în schimb promovează Volutariul și Tărlungeniul, nu am nimic cu oamenii de acolo. Nu poți să schimbi de la 18 echipe la 14, dispar multe echipe.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 flaviusikk » 28-03-2015 08:17

vor fii 16 echipe ,vor retrograda 2 veți vedea pt ca se baga gica hagi .atunci oțelari nimic nu este pierdut.aveți acasă directe cu ceahlău ,u cluj,pandurii ,trebuie sa fie sangeeee! pe ei pe mama lorrrrr

flaviusikk

  •  
  •  

#2 granata » 28-03-2015 11:34

La cum jucam si daca retrogradeaza o echipa tot noi suntem..

granata

Login sau crează cont pentru a comenta              |