STIRI Liga I Absenţă grea la meciul cu CFR

Athos SolomouAthos SolomouOţelul joacă mâine, cu începere de la ora 19.15 (Digi Sport şi Look TV), pe terenul celor de la CFR Cluj, iar antrenorul Florin Marin are în continuare probleme de lot.


Athos Solomou, cel mai constant jucător adus în această iarnă, care de altfel a şi fost integralist până acum la echipa noastră, nu va putea juca, deoarece a încasat al patrulea său cartonaş galben din acest sezon la jocul cu CSU Craiova.
De asemenea, Sanaa Altama mai are două etape de ispăşit din suspendarea record de 6 runde primită în urma eliminării la meciul cu FC Braşov. În plus vor lipsi în continuare “clienţii accidentărilor”: Cristian Cristea, Dragosş Plopeanu, Alexandru Zaharia sau Emil Jula.
La capitolul reveniri îl avem pe Alexandru Tudorie, care a stat pe bară un meci după eliminarea de la Rapid.   
Probleme au şi Lucian Murgoci, Constantin Mişelăricu, Iulian Popa, Dumitru Hotoboc sau Emil Dică care vor fi suspendaţi la primul avertisment încasat.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Uzzy » 06-04-2015 15:18

E normal sa lipseasca atata timp cat la meciuri se roaga practic de arbitru sa fie avertizat/eliminat.....cine stie, poate e obosit...
+2

Uzzy

  •  
  •  

#2 Alexandru C. » 06-04-2015 16:34

Mai batem si noi pe cineva sau ne apucam de oina?

Alexandru C.

  •  
  •  

#3 viorel21 » 06-04-2015 20:00

Nu mai conteaza.. Am retrogradat !! :cry:

viorel21

Login sau crează cont pentru a comenta              |