STIRI Liga I FLORIN CERNAT ȘI RESTUL

Florin Cernat presedinte!Florin Cernat presedinte!Oțelul Galați – Ceahlăul Piatra Neamț 4-1(0-0)
În majoritatea țărilor jucătorii de fotbal ar fi împărțiți în mai multe categorii: slabi, slăbuți, mediocri, bunicei, buni, foarte buni și cine știe câte alte categorii denumite prin diminutive sau superlative. În România lucrurile stau mult mai simplu. Există doar două categorii. În țara noastră fotbaliștii se împart doar în Florin Cernat și restul fotbaliștilor. Că sunt unii proști sau rău intenționați și refuză să recunoască această stare de fapt nu diminuează cu nimic meritele acestui gălățean excepțional. Dacă proba de caracter a fost trecută în momentul în care a revenit acasă, proba fotbalistică a trebuit promovată în etape... etapele campionatului.

Noi am observat din prima că e de pe altă lume. Alții abia după ce a terfelit echipa al cărei nume este format din 4 inițiale. Nu a căutat să-și facă reclamă, nu a căutat nici măcar să îi fie recunoscute meritele. Pur și simplu și-a văzut de treabă și a strălucit acolo unde contează, pe teren, nu în tabloidele de sport.
Etapa a 32-a, prima de după retrogradarea matematică a clubului nostru, ne-a adus în fața unei alte retrogradate, Ceahlăul. Cu povara ultimului loc în clasament, dublată de nesiguranța zilei de mâine, e greu să joci chiar și numai la parametri normali. Și totuși el a reușit să strălucească din nou, făcând, poate, cel mai bun meci al său în tricoul Oțelului. E drept, a avut un ajutor de nădejde: Jugurtha Hamroun. Dar și acesta a venit la club tot la recomandarea lui Florin...
Partida cu Ceahlăul a avut două reprize complet diferite. Prima s-a desfășurat exact cum ne-am fi așteptat să se desfășoare un meci între două retrogradate. Jocul a fost anost, ocaziile puține. Doar două ocazii au avut oțelarii. În minutul 38(!), când Iulian Popa a trimis puțin pe lângă după o pasă a lui Helder Tavares, și câteva minute mai târziu, atunci când Cosmin Stoian a ratat dintr-o poziție foarte bună.
Partea a doua a venit cu un tăvălug de goluri, dar abia în ultimele 20 de minute. Până atunci, Cernat l-a testat pe Calancea cu un șut sub transversală, respins în corner(50’), iar Laurenţiu Iorga a trimis la o palmă de bară, din voleu, după o centrare bună a lui Hamroun(52’). Nemțenii au încercat și ei un șut de la marginea careului(70’),cu puțin înainte de a se declanșa mașina de fotbal.
În minutul 71, Hamroun a fost găsit în careul de Iorga, însă un fundaș nemțean l-a cosit, iar centralul a arătat punctul cu var. A executat perfect Cernat, reușită ce l-a dus la egalitate cu golgheterul Cristian Cristea, cu 4 reușite(72’).
Nemțenii au făcut greșeala de a insista prea mult și au înscris prin Balint, la capătul unei serii de 3 lovituri consecutive de la colț(76’).
Golul de 1-1 n-a făcut decât să-i îndârjească și mai mult pe “oțelari”, care au ratat două mari oportunități prin Hamroun(80’, 82’), de fiecare dată servit ideal de Cernat.
Văzând că mingea nu vrea să intre, Florin a luat o acțiune pe cont propriu, iar la capătul unei curse de 40 de metri, în care a trecut printre 3 adversari și a lobat portarul, mingea s-a oprit în plasă, consfințind unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului acesta al Ligii 1(83’).
În minutul 86, același genial Cernat a trimis o boltă de 50 de metri pentru Hamroun, acesta și-a depășit adversarul prin driblingul anului și a șutat fără a se uita la poartă, păcălindu-l pe Calancea, căruia nu i-a mai rămas decât să scoată mingea din plasă.
Opera de artă a decarului nostru a fost desăvârșită în minutul 90+3, atunci când a înscris din nou, după o pasă primită de la Hamroun, și după ce l-a driblat pe nefericitul Calancea și a trimis în poarta goală.
Finalul de meci l-a găsit în aplauzele celor 4500 de suporteri, care, deși au venit în număr mult mai mare decât speră multe echipe mai bine plasate în clasament, au fost prea puțini pentru câți ar fi meritat Florin. În fine, poate momentul cel mai edificator asupra aprecierii de care se bucură Florin Cernat a fost rugămintea unuia dintre adversarii proaspăt umiliți de a-i ceda tricoul de joc. Un mare campion nu putea refuza nici măcar un adversar așa că aplauzele de final le-a primit în maiou, trist că nu s-a putut realiza mai mult la clubul față de care și-a arătat atașamentul total, deși tocmai el a făcut cele mai multe pentru Oțelul în acest sezon.
Îți mulțumim, Florine, pentru că ai arătat unei țări întregi că un singur om poate salva imaginea fotbalului. Poate acum te vor vedea și proștii care te-au ignorat atâția ani la echipa națională și-și vor da seama ce mare jucător am pierdut cu toții!!!

OŢELUL GALAŢI – CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 4-1 (0-0)
Liga I – Etapa 32
Stadion „Oțelul” Galaţi - Spectatori 4.500
Au marcat: Cernat 72’ – pen., 83’, 90+2’, Hamroun 86’ / Balint 77’
Cartonaşe galbene: Milea, Popa, Cucu
Oţelul: Abraham - Milea (62’ Solomou), Miron, Sissoko, Popescu - Tavares, Cucu, Popa - Stoian (46’ Hamroun), Cernat, Iorga (78’ Tudorie). Antrenor: Florin Marin
Ceahlăul: Calancea - Markovic, Buden, Wellyson, Kneif - Tăbăcariu (89’ Drăghiceanu), Achim, Ştefănescu - Gheorghiu (69’ Balint), Chitoşcă (76’ Rodrigues) - Sialmas. Antrenor: Vanja Radinovici
Arbitri: Florin Marcu - Gabriel Bârjac şi Mihaela Ţepuşă - Gabriel Mladinovici.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 vitzamina » 17-05-2015 22:07

Frumos, dar cred ca merita mentionata si executia cu umărul a lui Popa din final, care a fost la un pas de a-i trece printre picioare lui Calancea. Ar fi fost un gol ca in fotbalul de sala.

vitzamina

  •  
  •  

#2 Steel Dany » 17-05-2015 22:09

in ultimele 6 etape Otelul a inscris 11 goluri, iar in celelalte 26 a inscris 9.

Steel Dany

  •  
  •  

#3 myhaymyhaygl » 17-05-2015 22:16

Într-adevar, Cernat a fost omul meciului, clar peste nivelul celorlalţi.. dar să nu se supere sau demoralizeze jucătorii din cauza titlului, au muncit şi ei :D
+1

myhaymyhaygl

  •  
  •  

#4 otzelarul » 17-05-2015 22:44

Felicitari Cernat / Felicitari OTELUL

Azi meciul a fost la discretia baietilor nostri insa pacat ca ne-am trezit atat de tarziu :sad:

PS : sper sa vina victoria si cu U Cluj ca sa putem termina sezonul cu fruntea sus

otzelarul

  •  
  •  

#5 Steel Dany » 17-05-2015 23:05

Avem o echipa foarte buna, cu jucatori fantastici, in ordine: Cernat, Popescu, Hamroon, Tavares, Popa, Solomou, Miron si restul, dar astia sunt cei mai buni. Daca am mai avea inca 5 etape in plus ne-am salva. Cu jucatorii astia + inca 2-3, am avea echipa de locurile 1-4.
Inafara de Iorga si Tudorie, toti au jucat foarte bine, si Sissoko se misca bine, dar cei 2, Iorga si Tudorie sunt sub orice critica. Nu stiu ce se intampla cu Iorga, lenes si cu fite cum a fost mereu, dar juca bine, la un moment dat era cam cel mai bun din echipa noastra.

Steel Dany

  •  
  •  

#6 otzelarul » 17-05-2015 23:25

Iulian Popa si Stelian Cucu au primit azi cel de-al 4-lea cartonas galben si nu vor putea fi folositi in disputa cu U Cluj :sad:

PS : Cristian Cristea este apt de joc ?

otzelarul

  •  
  •  

#7 Myhay20 » 18-05-2015 05:29

Citez pe Steel Dany:
Avem o echipa foarte buna, cu jucatori fantastici, in ordine: Cernat, Popescu, Hamroon, Tavares, Popa, Solomou, Miron si restul, dar astia sunt cei mai buni. Daca am mai avea inca 5 etape in plus ne-am salva. Cu jucatorii astia + inca 2-3, am avea echipa de locurile 1-4.
Inafara de Iorga si Tudorie, toti au jucat foarte bine, si Sissoko se misca bine, dar cei 2, Iorga si Tudorie sunt sub orice critica. Nu stiu ce se intampla cu Iorga, lenes si cu fite cum a fost mereu, dar juca bine, la un moment dat era cam cel mai bun din echipa noastra.


Da, imagineaza-ti cum era un prim unsprezece:

Goicoechea - Solomou, Sirghi(Miron), Sissoko(Prestia), Popescu - Cooper, Tavares(Altama) - Marquinhos, Cernat, Hamroun - Henrique
+4

Myhay20

  •  
  •  

#8 Bada » 18-05-2015 05:31

Citez pe myhaymyhaygl:
Într-adevar, Cernat a fost omul meciului, clar peste nivelul celorlalţi.. dar să nu se supere sau demoralizeze jucătorii din cauza titlului, au muncit şi ei :D

Au jucat bine cei mai multi dintre ei, dar comparatia din titlu se refera la tot fotbalul romanesc, nu la lotul Otelului. Din pacate astia din presa centrala si chiar multi galateni au observat asta foarte tarziu.
Vitzamina, asa este, si a mai fost si lobul de la ultima faza, dar mi-au scapat.

Bada

  •  
  •  

#9 myhaymyhaygl » 18-05-2015 07:59

Citez pe Bada:
Citez pe myhaymyhaygl:
Într-adevar, Cernat a fost omul meciului, clar peste nivelul celorlalţi.. dar să nu se supere sau demoralizeze jucătorii din cauza titlului, au muncit şi ei :D

Au jucat bine cei mai multi dintre ei, dar comparatia din titlul se refera la tot fotbalul romanesc, nu la lotul Otelului. Din pacate astia din ppresa centrala si chiar multi galateni au observat asta foarte tarziu.
Vitzamina, asa este, si a mai fost si lobul de la ultima faza, dar mi-au scapat.

Ai dreptate, scuze, aşa e când vorbeşti aiurea fără măcar să fi apucat să citeşti articolul

myhaymyhaygl

  •  
  •  

#10 ADYtza74 » 18-05-2015 09:27

"Diamantul" straluceste intotdeauna. Respect Florine ! Un profesionist adevarat se vede imediat. Succes in continuare!
+3

ADYtza74

  •  
  •  

#11 serbyys » 18-05-2015 10:44

www.youtube.com/.../ click aici,o sa va placa...

serbyys

  •  
  •  

#12 Damian » 18-05-2015 15:20

Citez pe Myhay20:
Citez pe Steel Dany:
Avem o echipa foarte buna, cu jucatori fantastici, in ordine: Cernat, Popescu, Hamroon, Tavares, Popa, Solomou, Miron si restul, dar astia sunt cei mai buni. Daca am mai avea inca 5 etape in plus ne-am salva. Cu jucatorii astia + inca 2-3, am avea echipa de locurile 1-4.
Inafara de Iorga si Tudorie, toti au jucat foarte bine, si Sissoko se misca bine, dar cei 2, Iorga si Tudorie sunt sub orice critica. Nu stiu ce se intampla cu Iorga, lenes si cu fite cum a fost mereu, dar juca bine, la un moment dat era cam cel mai bun din echipa noastra.


Da, imagineaza-ti cum era un prim unsprezece:

Goicoechea - Solomou, Sirghi(Miron), Sissoko(Prestia), Popescu - Cooper, Tavares(Altama) - Marquinhos, Cernat, Hamroun - Henrique



+ fundasul Stephane Tritz care avea de toate, statea bine pe picioare iar cand urca in terenul advers se cunostea.

Damian

  •  
  •  

#13 bogdan64 » 18-05-2015 18:31

Citez pe Myhay20:
Citez pe Steel Dany:
Avem o echipa foarte buna, cu jucatori fantastici, in ordine: Cernat, Popescu, Hamroon, Tavares, Popa, Solomou, Miron si restul, dar astia sunt cei mai buni. Daca am mai avea inca 5 etape in plus ne-am salva. Cu jucatorii astia + inca 2-3, am avea echipa de locurile 1-4.
Inafara de Iorga si Tudorie, toti au jucat foarte bine, si Sissoko se misca bine, dar cei 2, Iorga si Tudorie sunt sub orice critica. Nu stiu ce se intampla cu Iorga, lenes si cu fite cum a fost mereu, dar juca bine, la un moment dat era cam cel mai bun din echipa noastra.


Da, imagineaza-ti cum era un prim unsprezece:

Goicoechea - Solomou, Sirghi(Miron), Sissoko(Prestia), Popescu - Cooper, Tavares(Altama) - Marquinhos, Cernat, Hamroun - Henrique

Cu echipa de mai sus castigam Campionatul din etapa 28 sau chiar mai devreme.Oile ar fi fost la baie. Ne-am fi batut doar cu ASA!

bogdan64

Login sau crează cont pentru a comenta              |