STIRI Liga I “Nu cred că voi rămâne la Oțelul”

Hamroun a marcat prima oara la BotosaniHamroun a marcat prima oara la BotosaniJugurtha Hamroun a fost cel mai bun om al meciului cu Universitatea Cluj-Napoca. Algerianul a egalat printr-o execuţie pe care chiar şi comentatorii au numit-o “golul campionatului”. În plus, acesta a stat şi la baza golului victoriei, iar la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ a mai marcat un gol precedat de un dribling incredibil şi a pasat la golul 4 al lui Cernat. De altfel, Hamroun este cu siguranţă cel mai bun jucător adus de Oţelul în pauza de iarnă. Din păcate, algerianul a anunţat deja că nu crede că va mai rămâne la Oţelul. Cu golul marcat ieri, el a ajuns la cota 4, fiind al doilea golgeter al echipei, după Florin Cernat şi egalându-l pe Cristian Cristea.


Jugurtha Hamroun: "Cred că am fost puțin norocos, dar asta am vrut să fac. Rezultatul contează, este ultimul meci acasă și suporterii au fost mulțumiți. Aveam nevoie de victoria asta. Știam că vom retrograda, dar trebuie să dai totul. În afară de suporteri, nu aveam altă miză. Nu cred că voi rămâne la Oțelul. Am ambiții să joc în prima ligă. Sper să am oferte și din România și să vorbim. Vom da totul cu ASA.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Bada » 24-05-2015 11:45

Un discurs echilibrat, de bun simt si, mai ales, realist. Ii multumim pentru tot ce a facut pentru echipa, pentru ca s-a zbatut mult mai mult chiar decat unii autohtoni, si pentru amintirile frumoase pe care ni le-a lasat. Succes in continuare!

Bada

  •  
  •  

#2 Aruon » 24-05-2015 13:14

Hamroun respect!!!Unul dintre cei mai buni otelari sezonul asta.
+1

Aruon

  •  
  •  

#3 Issos » 24-05-2015 19:08

80% noua lui echipa va fi Petrolul Ploiesti.

Issos

  •  
  •  

#4 Lost » 24-05-2015 21:39

Toti strainii vor pleca la echipa cu Cernat in frunte, asta e realitatea.
+1

Lost

  •  
  •  

#5 viorel21 » 25-05-2015 17:59

Nu cred ca spera cineva sa mergem cu efectivul de azi in liga 2... :-?

viorel21

  •  
  •  

#6 Lost » 25-05-2015 19:54

Daca nu pleaca la Steaua, da...atunci a aratat ca e jucator de caracter.

Lost

Login sau crează cont pentru a comenta              |