STIRI Liga I Lotul Oţelului se destramă

FOTO Sorin PanaFOTO Sorin PanaCu toate că în ultima vreme s-a sperat că Oţelul îşi va păstra mare parte din lotul cu care a încheiat campionatul, veştile nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru suporterii roş-alb-albaştrilor cu privire la jucătorii care rămân.


Primii fotbalişti cu care s-au reziliat deja contractele au fost Constantin Mişelăricu, Sanaa Altama şi Iulian Popa. În ceea ce priveşte jucătorii străini, niciunul nu va putea fi păstrat în continuare la Oţelul. Astfel, din lot vor dispărea şi Jugurtha Hamroun, Helder Tavares, Mahamadou Sissoko, Ruben Brigido, Jeanvion Yulu-Matondo, Yves Ma-Kalambay sau Athos Solomou.
La final de contract au ajuns la sfârşitul acestui sezon şi alţi jucători români din lot, unii dintre ei care chiar ar fi putut contribui la o eventuală promovare în Liga I din sezonul viitor. Chiar dacă există încă posibilitatea ca ei să semneze o nouă înţelegere, semnalele din partea jucătorilor sunt negative în acest sens. Pe lista despărţirilor se adaugă astfel şi jucători precum Florin Cernat, Emil Dică, Ciprian Milea, Stelian Cucu, Cristian Cristea, Dumitru Hotoboc, Dragoş Plopeanu, Alexandru Zaharia. Cernat, Dică, Zaharia, Plopeanu şi Cristea nu vor continua sigur cu Oţelul.
În cazul lui Laurenţiu Iorga, acestuia îi expiră împrumutul de la Pandurii şi se va întoarce la formaţia de care aparţine. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Răzvan Grădinaru, care aparţine de FCSB, deşi, spre deosebire de Iorga, în privinţa sa n-ar fi exclusă o prelungire a împrumutului. Totuşi, de fiecare dată când a fost întrebat dacă doreşte să rămână la Oţelul şi din sezonul viitor, tânărul mijlocaş a refuzat să ofere un răspuns afirmativ.
Daniel Popescu, unul dintre titularii de drept ai echipei, mai are un an de contract cu Oţelul, dar şansele să rămână sunt minuscule. E curtat de mai multe echipe din Liga I şi din străinătate, plus că şi gruparea gălăţeană încearcă să scoată ceva bani de pe urma plecării sale.
Situaţia lui Lucian Murgoci e incertă. El a fost pe lista disponibilizărilor la un moment dat, dar accidentarea suferită spre final de sezon e posibil să schimbe datele problemei.
Andrei Miron şi Alexandru Tudorie sunt jucătorii de pe urma cărora încearcă cei din conducerea clubului să obţină banii necesari pentru eşalonul secund, dar rămâne de văzut cât de generoase vor fi ofertele primite pe numele celor doi, având în vedere criza financiară cu care se confruntă cluburile din România.
Aşadar, teoretic rămân în lot Gabriel Abraham, Cosmin Stoian, Robert Tătar, Robert Moglan şi Mihai Leca. Dintre ei, doar Abraham a fost titular de drept în ultima parte a sezonului, când Oţelul a reuşit un parcurs mai mult decât decent.
Singura veste bună poate fi considerată reconfirmarea lui Florin Marin, care e dispus să rămână şi în eşalonul secund la Oţelul, pentru a continua munca începută. Doar că va trebui să aibă parte de un lot aproape cu totul nou, după cum se prezintă situaţia la ora actuală.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Lost » 31-05-2015 18:37

Dupa parerea mea, toti strainii vor pleca de la echipa.

Vor ramane: Milea, Cucu, Murgoci, Abraham, Stoian, Tatar, Moglan si posibil Miron.

Lost

  •  
  •  

#2 vitzamina » 31-05-2015 22:26

Asta e munca de Sisif, sa incepi de fiecare data de la zero. Am incercat de fiecare data sa mizez pe buna intentie a conducatorilor nostrils, insa imi dau seama ca nu a existat o strategie.
Jucatorii mentionati la plecari ar fi plecat oricum, neplatiti si umiliti in ultimul hal. Acum vad adevarata strategie din liga secunda. Promovare din primul an cu cine ? Cu 5 jucatori ? Cu juniori ? Incep sa pun la indoiala sanatatea mentala a "managerilor".
Multumim pentru tentativa de a face ceva, dar nu iese nimic. Ori avem parte de minciuni ori de prostie crunta. Se termina sezonul si noi nu mai avem nimic. Absolut nimic.
Se vede treaba ca in B nu va fi roz. Frumoasa strategie, n-am ce zice.
+1

vitzamina

Login sau crează cont pentru a comenta              |