STIRI Liga I Oţelul speră la bani din TV şi la Liga a II-a

Sare Digi Sport cu banul?Sare Digi Sport cu banul?Conducerea Oţelului speră ca echipa noastră să primească ceva bani din drepturile TV chiar şi în Liga II-a. Atât team-managerul Cristi Munteanu, cât şi administratorul special Vlad Răpişcă au declarat recent că mizează pe faptul că multe echipe cu tradiţie au retrogradat în Liga a II-a, iar televiziunile ar putea fi interesate să transmită meciurile acestora.

Spusele lor au fost întărite de către Auraş Brasoveanu, preşedintele Farului Constanţa, cel care a condus defuncta formaţie Dunărea Galaţi pentru o lungă perioadă de timp. Acesta a declarat că există câteva contacte între LPF 2 şi  Digi Sport, dar a dezvăluit că postul în cauză ar avea şi câteva pretenţii. Astfel, dacă nu va exista o serie unică, atunci televiziunea ar transmite doar anumite meciuri şi în acest fel doar câteva echipe vor lua bani.
Dacă la Oţelul e beznă totală, la alte cluburi recent retrogradate din Liga I situaţia capătă cote şi mai dramatice. Astfel, conform unor surse, Oţelul ar putea scăpa de FC Braşov şi Ceahlăul Piatra Neamţ în lupta pentru promovare, deoarece cele două echipe au şanse mici să se prezinte la startul Ligii a II-a. Întrebarea este: noi putem porni la drum?

Auraş Braşoveanu: „Este o discuție pe care am ridicat-o la FRF joia trecută legată de televizarea ligii secunde. Am anticipat posibilitatea de a susține financiar echipele din liga a doua. Am luat în calcul semnarea unei convenții, pentru că în acest moment drepturile aparțin cluburilor. Prin aderarea la LPF 2 acestea aparţin ligii. Prin convenția cu FRF, aceasta se va ocupa de drepturile TV. Am avut un contact și cu Digi Sport, o discuție de principiu. Ei ne-au semnalat faptul că, dacă ne vom organiza într-o singură serie, discuțiile vor merge într-o direcție. Dacă suntem în două serii, vor fi interesați doar de anumite meciuri.Toate deciziile majore se vor lua în momentul în care știm exact câte echipe suntem.”

Cristi Munteanu: "Cei care au drepturile nu mai vor să dea atâţia bani. În momentul în care retrogradează atâtea echipe, atâtea nume importante, interesul va scădea. Cred că sezonul următor vor fi meciuri mai interesante în Liga a 2-a, decât cele din play-out-ul Ligii 1. Ar trebuie să se ţină cont de asta şi să fie vândute şi meciurile pentru Liga a 2-a."

Login sau crează cont pentru a comenta              |