STIRI Liga I Oţelul – 19 contraatacuri pe meci

Otelarii si-au revenit prea tarziu in sezonul trecutOtelarii si-au revenit prea tarziu in sezonul trecutOțelarii au avut în acest sezon o posesie de 47%, cu siguranță acest procent fiind îmbunătățit în ultima parte a campionatului, comparativ cu începutul stagiunii atunci când jucătorii noștri nu prea se întâlneau cu balonul.
Roș-alb-albaștrii au pasat, în medie pe meci, de 450 de ori, 78% din pase fiind reușite, iar 9 chiar reprezentând pase decisive, însă neconcretizate pe tabela de marcaj. Lipsa de concentrare în fața porții poate fi remarcată și din faptul că, din cele 10 șuturi expediate către poartă în medie în fiecare partidă, doar 3 execuții și-au atins ținta.


Nici la capitolul faze fixe echipa noastră nu a impresionat, obținând o medie de 3 cornere în fiecare joc, în timp ce atacurile inițiate din faze statice au fost în număr de 4. Oțelul a mizat în acest sezon preponderent pe contraatacuri, acumulând în fiecare partidă aproximativ 19 acțiuni de surprindere a adversarului prin atacuri rapide.
În ceea ce privește numărul faulturilor, fotbaliștii ce ne-au reprezentat au comis 18 astfel de infracțiuni per meci, având un procent de 51% de dueluri câștigate (195 în fiecare joc), aceeași proporție înregistrându-se și în cazul duelurilor aeriene (59 în fiecare joc). La capitolul deposedărilor prin tackling, sistemul defensiv a încercat această metodă de 34 de ori în fiecare confruntare, reușind să recupereze mingea în 57% din cazuri.
Începutul sezonului i-a privat pe suporteri de a vedea prea multă fantezie în jocul echipei, dar odată cu venirea unor jucători tehnici, formația noastră a încercat o medie de 25 de driblinguri, 61% fiind și reușite.

Login sau crează cont pentru a comenta              |