STIRI Liga I Silviu Ilie este liber de contract

Silviu IlieSilviu IlieConducerea Oţelului Galaţi a amânat în două rânduri reunirea lotului, iar acest lucru poate fi pus şi pe seama faptului că în lot mai sunt doar o mână de jucători. Cum transferurile au curs într-o singură direcţie, mai exact doar la capitolul plecări, Dunărea Bătrână încearcă să dea câteva idei celor din conducere cu privire la completarea lotului pentru sezonul următor. Bunăoară nu putem trece peste faptul că unul dintre foştii campioni cu Oţelul Galaţi, Silviu Ilie, este momentan liber de contract. În cazul în care acesta nu şi-ar găsi echipă, poate că ar fi o idee bună ca cei din conducere să-l contacteze pentru a crea o nouă formaţie care să aibă şanse de promovare, în jurul unor gălăţeni precum Ilie. Jucătorul de 27 de ani a fost declarat liber de contract la începutul lunii de către Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF, deoarece nu şi-a primit banii de la ASA Tg. Mureş, formaţia la care a fost legitimat în returul sezonului trecut.
Silviu Ilie este un produs al Centrului de Copii şi Juniori de la Oţelul, iar în afară de gruparea roş-alb-albastră a evoluat timp de două sezoane, sub formă de împrumut, la defuncta FCM Dunărea. Ilie a contribuit la cele mai mari performanţe din istoria clubului, câştigarea campionatului şi a Supercupei şi din acest motiv a fost trecut de Dunărea Bătrână pe lista celor 50 de legende ale clubului nostru.
A strâns 120 de partide pentru Oţelul în Liga I, timp în care a marcat de cinci ori. Două dintre reuşitele sale au o importanţă aparte, cele din ediţia 2010-2011, atunci când a punctat decisiv în două victorii uriaşe, 2-1 în deplasare cu Dinamo şi 1-0 la Craiova.
Ilie are în CV şi trei selecţii la prima reprezentativă a României, una la România U23 şi alte 16 pentru naţionala de tineret. Din păcate, Ilie a stagnat mult, după ce a suferit o accidentare gravă la partida cu Poli Iaşi, din prima etapă a sezonului 2012-2013.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 geo007ro » 11-07-2015 13:35

Daca isi ia banii la timp cred ca ar veni la Otelul.

geo007ro

Login sau crează cont pentru a comenta              |