STIRI Liga I Adversarii nu ne scot din ecuaţia promovării

Otelul si Ceahlaul se vor intalni si in Liga 2Otelul si Ceahlaul se vor intalni si in Liga 2Una dintre adversarele de tradiţie ale Oţelului în Liga 1, Ceahlăul Piatra Neamţ, va fi oponenta echipei noastre şi în eşalonul secund al fotbalului românesc. Directorul executiv al nemţenilor, Ioan Mironaş, nu scoate din ecuaţia promovării pe Oţelul, chiar dacă cei din conducerea clubului nostru au declarat că obiectivul este rămânerea în Liga a II-a.

Oţelul şi Ceahlăul Piatra Neamţ s-au întâlnit la nivelul Ligii 1 în 24 partide, „oţelarii” având în palmares 9 victorii, iar nemţenii doar 6, în timp ce 9 jocuri au consemnat remize, golaverajul fiind 29-25, de asemenea în favoarea formației noastre. Cele două formaţii au retrogradat sezonul trecut de pe ultimele două poziţii ale clasamentului primei divizii! Ultima partidă disputată de cele două formaţii la Galaţi s-a încheiat cu un sec 4-1 în favoarea gălăţenilor, cu un hat-trick Florin Cernat şi un gol al lui Hamroun. Datele problemei vor sta însă cu totul altfel la următoarea întâlnire a celor două echipe.

Ioan Mironaş (director executiv Ceahlăul Piatra Neamţ): “Este foarte important pentru toate cluburile că vor fi două serii, în primul rând din punct de vedere financiar, vor fi scutiţi nişte bani în primul rând la cheltuielile de transport. Una era să mergi până la Oradea sau Reşiţa şi alta până la Suceava, Bacău, Buzău sau cel mai departe în cazul nostru până la Constanţa. Este mult mai bine aşa, Seria I se anunţă una destul de puternică, având în vedere că aici vor evolua Rapid sau Oţelul. Va fi o luptă deschisă, Galaţiul are şi el intenţii serioase, e posibil să mai apară şi alte pretendente la promovare.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 flaviusikk » 28-08-2015 10:53

cine ?ceaklaul???::))) macaronarii se duc in liga 3 in sezonu acesta :lol:
−1

flaviusikk

  •  
  •  

#2 geo007ro » 28-08-2015 11:19

Hai să nu râdem de alții cî nici noi nu suntem departe...
+1

geo007ro

  •  
  •  

#3 Aruon » 28-08-2015 15:13

Vorbele astea sunt spuse doar din respect pentru Otelul..pentru ce a fost si este..dar fi-ti seriosi si siguri ca nimeni nu ne ia in calcul si chir nu avem nicio sansa la promovare.Cu jucatori tineri si neexperimentati nu poti sa speri sa ajungi pe locul 1..:) Eu ma bucur daca terminam campionatul,la cum se prezinta treaba din pacate ,la Otelul :sad:

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |