STIRI Liga I “În 2 ani această echipă ar fi în primele 6 locuri din Liga 1!”

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuOţelul a remizat pe terenul liderului, după un meci spectaculos care se putea încheia în favoarea oricărei echipe, iar managerul Cristi Munteanu a declarat la emisiunea radio Lider Sportiv că era sigur că Oţelul nu va pierde la Rapid. Oficialul roş-alb-albastru l-a lăudat pe portarul Grecu pentru meciul senzaţional făcut, dar i-a apreciat şi pe restul jucătorilor pentru efortul depus, mai ales că aceştia au făcut deplasarea la Bucureşti în ziua meciului! Babicu a făcut şi un pariu spunând că dacă ar reuşi să ţină această echipă la Galaţi timp de doi ani, atunci Oţelul ar putea ajunge în primele 6 formaţii din Liga 1!


Cristian Munteanu: “A fost un rezultat aşteptat, pentru că eu eram 100% convins că nu pierdem acest meci, deoarece am văzut evoluţia echipei în ultimele partide. Încep să se omogenizeze aceşti tineri şi eu spun că dacă aveam puţin mai multă încredere puteam câştiga liniştiţi acest meci. La felul cum s-au derulat lucrurile în această partidă trebuie să spun că portarul nostru a făcut un meci fantastic şi, da, e un punct muncit, un punct pe care îl merităm din punct de vedere al efortului. Să nu uităm că echipa a plecat la meci în ziua jocului. Unii s-au trezit la ora 7 dimineaţa, iar la 8 au plecat. S-au dat jos din autocar şi au început alergarea până la epuizare. Îi felicit pe aceşti tineri de mare caracter. Dacă am putea să-i ţinem pe aceşti jucători doi ani de zile, să joace împreună, această echipă ar fi în primele 6 locuri din Liga 1!”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 dan otelarul » 09-11-2015 18:11

Daca...

dan otelarul

  •  
  •  

#2 pepeman » 11-11-2015 09:59

Ce meci ai văzut tu, tăticu'? Auzi la el, ”puteam câștiga liniștiți”...

pepeman

Login sau crează cont pentru a comenta              |