STIRI Liga I “Există oameni cu interese proprii mai presus decât sportul”

Alexandru AvramAlexandru AvramLa Divizia Locală, de la Digi24 Galaţi, jucătorul Alexandru Avram i-a dat dreptate lui Dorin Semeghin care a deplâns recent soarta Oţelului Galaţi, un club adus pe marginea prăpastiei de interesele unora.


Alexandru Avram: “Am avut şi şansa de partea noastră. Am marcat la o fază fixă, iar în general noi nu prea marcăm aşa, de fapt noi nu prea marcăm deloc... A contat şi faptul că am putut ieşi la contraatac când ei încercau să egaleze. Dorin Semeghin a fost cel mai bun jucător de la oaspeţi. El a avut şi foarte mare dreptate la ceea ce a zis după meci. E dureros cum Oţelul, o echipă de tradiţie a fotbalului românesc, care a reuşit să joace şi în Champions League, să aibă probleme de asemenea natură. La ce a oferit Galaţiul în ultimul timp în fotbalul românesc era normal să merite statutul de echipă de Liga I, dar uitaţi că există alţi oameni cu interese proprii mai presus decât sportul.”

Dorin Semeghin: “Pot să spun că aici, la Galaţi, am avut cea mai bună perioadă din cariera mea. Eu zic că am jucat aici mai bine chiar şi decât la Dinamo, chiar dacă la formaţia bucureşteană am câştigat două campionate, Cupe. Aici am fost cel mai iubit, la Galaţi! Am jucat aici 2 ani şi jumătate şi îmi pare rău de situaţia în care s-a ajuns. Această echipă era iubită în toată ţara, jucând în Champions League cu Manchester United şi cu cine a mai jucat. Niciodată nu credeam să ajungă aşa Oţelul Galaţi, o echipă care a fost campioană în 2011, iar cât am jucat şi eu aici a evoluat în Cupa UEFA, în Intertoto. NICIODATĂ nu credeam că o să se ajungă la această situaţie. Eu zic că ar fi bine ca şi consilierii şi tot oraşul Galaţi să fie alături de echipă pentru că e un oraş din Moldova, de la noi, şi merită echipă de prima ligă.”

Login sau crează cont pentru a comenta              |