STIRI Cupe europene Oţelul – locul 170 în Europa

Otelul 2011 ne tine in topurile UEFAOtelul 2011 ne tine in topurile UEFACăderea incredibilă a Oţelului Galaţi, echipă transformată în aproape 5 ani de la câştigarea titlului şi participantă în Liga Campionilor, în candidată la retrogradare în Liga a III-a este atât de incredibilă, încât nici clasamentele europene nu concep aşa ceva.


Astfel, formaţia noastră se află în continuare pe locul 170 în topul coeficienţilor UEFA, chiar dacă în 2015 a fost învinsă de adversari precum Bucovina Pojorâta sau ACS Berceni, în timp ce în 2011 pierdeam cu Manchester United sau Benfica Lisabona! Cu un total de 9,076 puncte, echipa noastră se situează în faţa unor formaţii precum Slovan Bratislava, Sturm Graz, dar şi Dinamo, Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti, Pandurii Tg.Jiu sau ASA Tg. Mureş.
Topul coeficienţilor UEFA se bazează pe rezultatele obţinute în cupele europene de o echipă în ultimii 5 ani. Astfel, clubul nostru a rămas în primele 200 din Europa, datorită calificării directe în Champions League, reuşită în 2011, după câştigarea titlului, obţinând atunci 4 puncte de coeficient care ne menţin şi acum în clasamentul celor mai bune echipe de pe “Bătrânul Continent”.
Anul acesta Oţelul va ieşi complet din acest clasament şi ar putea ajunge în Liga a 3-a a României, având în vedere rezultatele foarte slabe obţinute în acest sezon. Vorbim despre o echipă care a primit peste 18 milioane de euro în 2011 şi 2012, de la UEFA, pentru participarea în Champions League, bani care s-au evaporat în nici 2 ani de zile...

Comentarii   
  •  
  •  

#1 vitzamina » 10-01-2016 14:42

Pai e corect clasamentul. Daca vom juca si 10 ani in C, nu ne va ajunge Chiajna pentru ca nu are suflet.
Chiar si in conditiile astea suntem cine suntem, iar istoria e ciclică. Ne vom impune din nou cândva.

vitzamina

Login sau crează cont pentru a comenta              |