STIRI Liga I LA MULŢI ANI, Ionuţ Constantinescu!

Ionut ConstantinescuIonut ConstantinescuAstăzi, 8 februarie 2016, atacantul Ionuţ Constantinescu împlineşte vârsta de 22 de ani, ocazie cu care Dunărea Bătrână, în numele tuturor suporterilor “oţelari”, ţine să-i ureze un călduros “La mulţi ani” şi cât mai multe reuşite pe plan profesional.


Ionuţ este unul dintre jucătorii formaţi în propria pepinieră de talente a clubului. Evoluează ca vârf de atac şi s-a făcut remarcat mai întâi la echipa a doua, acolo unde a avut evoluţii foarte bune, încununate cu goluri marcate destul de des. A debutat la seniorii Oţelului pe 12 septembrie 2015, când a intrat în prelungirile partidei de la Brăila, contra Daciei Unirea, acolo unde Oţelul a obţinut un succes foarte important pentru suporteri în turul de campionat. A intrat pe teren apoi de alte 5 ori în Liga a II-a, aproape de fiecare dată din postura de rezervă, adunând 138 de minute pe terenul de joc, în care a reuşit totuşi un gol, în minutul 92 al partidei cu Rapid CFR Suceava, stabilind scorul final, acela de 3-0, în ceea ce ar putea fi ultimul meci oficial al Oţelului pe care îl cunoaştem cu toţii.  
Dacă pe data de 25 februarie se va mai relua activitatea la club, Ionuţ Constantinescu ar putea fi unul din tinerii care ar trebui să înfrunte echipele din Liga a II-a, alături de juniorii clubului roş-alb-albastru.

Login sau crează cont pentru a comenta              |