Ioan FilipIoan FilipFostul campion, supercampion şi participant cu Oţelul în Champions League, Ioan Filip, a acordat un interviu Gazetei Sporturilor în care vorbeşte despre cariera pe care şi-a ales-o, sfaturile primate de la părinţi şi explică de ce meciul cu Oţelul – FC Timişoara a fost cea mai mare bucurie a vieţii sale.


Ioan Filip: “Fotbalist mi-am dorit mereu să fiu. Altfel, poate că aş fi fost electrician, fiindcă sunt înalt. Mi-era mai simplu să schimb becurile (râde). Să-mi păstrez cuvântul dat a fost cel mai bun sfat pe care l-am primit de la părinţi. Când spui o vorbă, apăi vorbă să fie! Ştiu că, în viaţă, nu întotdeauna cel corect câştigă. Dar pe mine m-a ajutat să fiu corect. Cea mai mare bucurie rămâne titlul cucerit în 2011 cu Oţelul şi, mai ales, acel meci cu Timişoara, decisiv, când se umpluse stadionul cu două ore înainte de start. Când eram mic visam să joc pentru Juventus. Îl adoram pe Del Piero. Ştiu că e aproape imposibil să ajung la Juve, dar nu se ştie niciodată. Acum, mi-ar plăcea să mă duelez pe teren cu Yaya Toure."

Ioan Constantin Filip, viitorul campion al României, s-a născut pe 20 mai 1989, în Criștioru de Jos, o comună cu aproximativ 1.500 de suflete. Începând de la vârsta de 10 ani începe să joace fotbal pentru echipa de juniori a celor de la FC Bihor Oradea, timp de 6 ani, după care trece la seniori foarte repede, ce-i drept în Divizia D, la Minerul Ștei, formaţia fostului oraș “Dr. Petru Groza” din același județ. După două sezoane de călire în “Judeţeană” ajunge la nivelul Diviziei C, la Luceafărul Lotus Băile-Felix, cu care promovează încă din primul an, de pe prima poziție.
La 19 ani revine la FC Bihor Oradea cu care joacă 54 de meciuri în două sezoane în “B” timp în care înscrie şi 3 goluri. Propus de impresarul Ionel Codoban şi observat de oficialii Oțelului, e adus în Galaţi la vârsta de 21 ani, pe urmele lui Vâtcă, Gado sau Daniel Stan. Apare de nicăieri la mijlocul turului fantastic din 2010 şi confirmă rapid, devenind om de bază la prima echipă, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Astfel, pe 5 noiembrie 2010, debutează într-o victorie cu 1-0 în deplasare la Craiova, în faţa a 40.000 de olteni, dar nu se sperie şi face un meci bun la mijlocul terenului.
Stilul ultradefensiv, axat pe contraatac, al lui Dorinel Munteanu i s-a potrivit ca o mănuşă tânărului Filip, astfel încât va deveni un obișnuit al echipei mari. Încă de la debut, “Pană” ia contact cu aerul tare al înălțimilor, făcând față cu ușurință presiunii la care era expus. Trebuie amintit că Oțelul la acel moment depindea de proprii jucători și de propriul joc în lupta pentru titlu, presiunea suplimentară fiind alimentată de diverși analiști care nu dădeau șanse echipei noastre la titlu.
Calităţile sale fizice l-au făcut pe preparatorul Ionel Tămăşanu să strige către Dorinel Munteanu la un antrenament: “Bine că l-aţi luat la fotbal, că altfel atlet făceam din el!”. Filip s-a achitat întotdeauna bine de sarcinile defensive, însă a stârnit în dese rânduri rumoarea suporterilor pe faza ofensivă. După revenirea lui Petre Grigoraş, antrenor recunoscut pentru forţa atacului, mijlocaşul nostru a stat mai des pe banca de rezerve, dar până la urmă a revenit mai puternic şi s-a impus chiar şi în acel sistem ofensiv. La acest capitol, Ioan a fluctuat mereu… Totuşi, ne-a demonstrat de multe ori pe teren că are și viteză, și dribling, și șut, și travaliu, dar și mult calm. Din nefericire, sistemele de joc în care a jucat nu au pus accent pe aceste calități ale sale. Mai mult, deși obișnuit ca mijlocaș defensiv, acesta a fost retras la nevoie în centrul apărării sau chiar în flancul acesteia. A făcut și meciuri foarte bune, partida carierei sale de până acum fiind reprezentată de jocul cu Manchester United de la Bucureşti. Zvâcnirile sale au reușit să ne dea speranțe la un meci egal într-o dispută dezechilibrată de valoarea individuală dezarmantă a adversarilor. A reuşit singurul dribling al oţelarilor din acel meci. Poate calmul sau sângele rece au născut o ocazie la care aproximativ 30.000 de spectatori și-au ținut răsuflarea pentru a urmări un șut venit în urma unei faze care i-a adus tricoul lui Wayne Rooney!
Ca o dovadă a caracterului său deosebit, tricoul atacantului englez nu a rămas într-un dulap personal sau pe un perete din apartamentul său, ci la fostul coleg Csaba Borbely, atacantul ce a contribuit, cu toate că în măsură mai mică, alături de ceilalți oțelari la minunea din 2011. De asemenea, a dovedit că poate avea şi un spirit de războinic închis în el, făcând deliciul fanilor oţelari când a dat următoarea declaraţie înainte de un meci important cu Astra Giurgiu: "Mergem la Astra şi trebuie să luăm măcar un punct, cel puţin. Dacă stăm aşa supăraţi ce facem, trec meciurile pe lângă noi şi noi stăm supăraţi. Cred că pornim cu a doua şansă, Astra e pe locul 2 sau 3, nu mai ştiu exact, şi mergem să ne batem cu ei. Anul trecut am făcut un meci bun la ei şi mergem să câştigăm, ce pana mea...”
A evoluat în tricoul roș-alb-albastru în 96 de meciuri, din care 6 în UEFA Champions League şi a marcat 5 goluri. Ultima demonstrație a calităților sale ofensive pe care nu le-a exploatat suficient de mult a fost golul de 3-1 la meciul contra celor de la FC Brașov, când a inițiat o fază de la 60 de metri de careul advers, a avansat în viteză în jumătatea gazdelor, a evitat elegant doi adversari, finalizând prin gol în minutele de prelungire ale jocului, într-un moment în care toți coechipierii săi se aflau masați în propriul careu încercând să reziste asalturilor repetate ale ardelenilor.
Arătând tupeu și pe teren și în declarații, Filip, în ciuda oscilațiilor, a fost mereu un jucător pe care echipa s-a bazat în momente delicate. După plecarea de la Oţelul a ales Petrolul Ploieşti, iar acum joacă pentru Viitorul Constanţa.