STIRI Liga I Adăscăliţei şi Constantinescu la Metalosport

Mihai AdascaliteiMihai AdascaliteiAlţi doi jucători care în prima parte a sezonului au evoluat pentru Oţelul, au părăsit acum clubul în urma deciziei Adunării Creditorilor de a lăsa fotbaliştii să plece ca împrumut oriunde îşi doresc. Astfel, Mihai Adăscăliţei şi Ionuţ Constantinescu au preferat să se mute la concitadina Metalosport, echipă aflată pe locul 5 în Seria I din Liga a III-a.  


Mihai Adăscăliţei joacă pe postul de mijlocaş central sau în partea dreaptă a terenului şi a fost unul din liderii formaţiei satelit. Oţelul l-a achiziţionat acum mai bine de 4 ani de la gruparea dâmboviţeană CSS Nucet (o şcoală de fotbal cu renume pe plan naţional), echipa noastră luptându-se la acea oră cu Astra şi Petrolul pentru semnătura tânărului. Adăscăliţei a evoluat constant la “satelit” în Liga a III-a, fiind unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti de acolo, iar acest lucru l-a adus în atenţia formaţiei de seniori, el fiind păstrat în lotul echipei mari, pentru care a debutat oficial în 2013! A jucat de 7 ori pentru Oţelul în Liga I, strângând 151 de minute pe terenul de joc. În circumstanţe greu de înţeles a ajuns jucătorul concitadinei Dunărea, deşi fusese crescut de Oţelul, şi a jucat sub formă de împrumut la formaţia fanion a Galaţiului. După desfiinţarea Dunării a rămas liber de contract şi a semnat din nou cu Oţelul, bifând 10 meciuri în Liga a II-a.

Ionuţ Constantinescu este unul dintre jucătorii formaţi în propria pepinieră de talente a clubului. Evoluează ca vârf de atac şi s-a făcut remarcat mai întâi la echipa a doua, acolo unde a avut evoluţii foarte bune, încununate cu goluri marcate destul de des. A debutat la seniorii Oţelului pe 12 septembrie 2015, când a intrat în prelungirile partidei de la Brăila, contra Daciei Unirea, acolo unde Oţelul a obţinut un succes foarte important pentru suporteri în turul de campionat. A intrat pe teren apoi de alte 5 ori în Liga a II-a, aproape de fiecare dată din postura de rezervă, adunând 138 de minute pe terenul de joc, în care a reuşit totuşi un gol, în minutul 92 al partidei cu Rapid CFR Suceava, stabilind scorul final, acela de 3-0, în ceea ce ar putea fi ultimul meci oficial al Oţelului pe care îl cunoaştem cu toţii.

Login sau crează cont pentru a comenta              |