STIRI Liga I Chipirliu la Juventus… Bucureşti

Bogdan ChipirliuBogdan ChipirliuOţelul şi-a pierdut aproape toţi jucătorii în pauza de iarnă, ajungând chiar să-şi trimită juniorii A în teren la meciurile oficiale de Liga a II-a! Majoritatea celor plecaţi au ajuns la echipe din al treilea eşalon al fotbalullui românesc, cu câteva excepţii, arătând din păcate că locul ocupat în clasament înainte de intrarea în vacanţa de iarnă nu a fost întâmplător. Astfel, Bogdan Chipirliu, jucătorul care a fost mai mereu împrumutat de Oţelul, a ajuns acum la liderul Seriei a II-a din Liga a III-a, Juventus Bucureşti. Interesant este că atacantul a devenit acum contracandidat la promovare al Deltei Dobrogea Tulcea, echipă unde se află 6 foşti fotbalişti oţelari (Samoel Cojoc, Lucian Asanache, Ionuţ Miron, Cosmin Stoian, Andrei Preda, Eduard Preda şi Daniel Dajbog), dar şi antrenorii Tibor Selymes, Daniel Florea sau Cristian Brăneţ sau fostul preparator ş maseur al echipei noastre, plus Cristian Munteanu ca şi preşedinte!  


Bogdan Remus Chipirliu (23 de ani) s-a remarcat la defuncta echipă a lui Radu Călin, Fortuna Câmpina, în Liga a II-a, unde fusese împrumutat de Oţelul. De asemenea, la satelitul Oţelului a fost golgheterul echipei înainte de a fi trimis la Câmpina. Pe lângă postul de atacant, Chipirliu poate evolua ca aripă, atât pe banda stângă, cât şi pe partea dreaptă a terenului. El a debutat în 2012 la Oţelul, la un meci de Liga I cu Gaz Metan Mediaş, când a prins finalul de joc. A mai evoluat timp de 10 minute şi la o înfrângere cu Dinamo din acelaşi an, plus câteva prezenţe în meciurile amicale ale primei echipe. În acest sezon, Chipirliu a strâns 13 partide în tricoul roş-alb-albastru, timp în care a marcat un gol, în partida de acasă cu Bucovina Pojorâta.

Login sau crează cont pentru a comenta              |