Alexandru StreltovAlexandru StreltovAstăzi, 13 martie 2016, Alexandru Strelţov împlineşte vârstă de 16 de ani, ocazie cu care Dunărea Bătrână, în numele tuturor suporterilor “oţelari”, ţine să-i ureze un călduros “La mulţi ani” şi cât mai multe reuşite pe plan profesional în tricoul roş-alb-albastru.

Chiar dacă este originar din Braşov, Alex este unul dintre jucătorii formaţi în propria pepinieră de talente a clubului. Evoluează ca fundaş şi s-a făcut remarcat la juniorii C, acolo unde a câştigat campionatul, fiind promovat la Juniori B şi, deoarece era unul dintre vârfurile Centrului de Copii a fost bineînţeles adus la echipa mare, în aceste momente de restrişte pentru Oţelul. Nu a debutat încă la formaţia de seniori, dar este clar un copil de mare viitor având deja convocări şi la naţionalele de juniori ale României.  

La doar 16 ani, Alex Strelţov este unul dintre adolescenţii care ne ţin Oţelul în viaţă, alături de ceilalţi  juniori ai clubului roş-alb-albastru, iar pentru acest lucru merită din plin aprecierea noastră.