STIRI Juniori “Sper ca acesta să nu fi fost ultimul meci din istoria clubului”

Stelian Bordieanu, un portar si acum un antrenor de legendaStelian Bordieanu, un portar si acum un antrenor de legendaOţelul a încheiat sezonul regulat al Seriei I a Ligii a II-a pe locul 13, ultimul, retrogradând astfel automat, încă de acum, în eşalonul al treilea. Grijile suporterilor şi ale antrenorului Stelian Bordieanu se îndreaptă însă spre termenul din 30 martie, de la Tribunalul Bucureşti. Tehnicianul speră ca Oţelul să mai existe şi după această dată, iar istoria clubului să poată continua să fie scrisă. El şi-a lăudat copiii pentru felul în care şi-au apărat şansele în meciurile pe care le-au jucat în Liga a II-a şi speră ca Oţelul Galaţi să nu moară, mai ales acum, când juniorii au făcut eforturi supraomeneşti pentru a menţine echipa în viaţă.


Stelian Bordieanu: „Din păcate s-a terminat cu o înfrângere, dar eu sper ca acesta să nu fie ultimul meci din istoria clubului. Am jucat cu liderul seriei, o echipă de Liga I după părerea mea. Copiii noștri au muncit, s-au dăruit cât au putut ei, cred că ne-am ridicat cât de cât la valoarea adversarului. Puteam și noi să marcăm, am avut și acel penalty ratat. Sper ca acest club să continue, pentru asta am evoluat și noi cu juniorii, ar fi mare păcat să dispară Oțelul.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Aruon » 29-03-2016 19:38

Am o intrebare:Stie cineva cand incepe liga a 3???
Ma refer la noul sezon.

Aruon

  •  
  •  

#2 Dregan » 29-03-2016 19:41

Citez pe Aruon:
Am o intrebare:Stie cineva cand incepe liga a 3???
Ma refer la noul sezon.

Anul trecut a inceput pe la finalul lunii august, deci probabil tot la fel va fi si anul asta.
+1

Dregan

  •  
  •  

#3 bogdan64 » 30-03-2016 18:22

Eu vreau sa-l felicit pe Stelian Bordeianu si pe junii sai pentru tot ce au facut in acest retur pentru Otelul si pentru noi suporterii sai! Mltumesc!
Iar astazi e 30 martie, nici o veste, despre viitorul Otelului?

bogdan64

Login sau crează cont pentru a comenta              |