STIRI Editoriale Ultimii ani şi cruciada copiilor

FOTO Sorin PanaFOTO Sorin PanaOţelului îi este se pare hărăzit să fie oricum, numai nu plictisitor. Indiferent de formă şi context, Oţelul a produs emoţie, a ieşit cu încăpăţânare din banal, luptând până la ultima fărâmă de resursă. Pedigree-ul ne-a onorat întotdeauna, aducând în schimb obligaţia sacrificiului, interdicţia abandonului şi aura aceea mistică ce a făcut ca întotdeauna despre Oţelul să nu se poată vorbi oricum. Chiar şi încăpăţânarea în prostie a „Chirurgului” Alexa a conţinut, pe lângă o declaraţie de chitră, multă resemnare, dar şi respect.


Oţelul ultimilor ani a părut asemenea unui animal de coridă, însângerat, disperat, dar impunător prin dimensiuni şi cu instincte de războinic. E ceea ce ne-a adus nouă, ca suporteri, de-a lungul anilor care s-au scurs după minunea din 2011, poate singurul păcat: îngâmfarea. Dar cum să nu fi fost aşa când am văzut cum boala cuprinde echipa asta minunată, cum „noul val” de Ilfov ne priveşte de sus, când pierdem orice luptă pe orice front.
Istoria e ciclică, ar zice prietenul Dregan, dar şi plină de ironie, aş completa eu. Uitată de cei care i-au fost la picioare odată, Oţelul, desfiinţat azi, stă în umbra admiraţiei faţă de o echipă de hochei (de tradiţie şi cu istorie, nu vreau să fiu înţeles greşit) care în 2011 abia mai respira. Astăzi, Dunărea îşi primeşte laurii pentru o carieră sportivă de excepţie, iar Oţelul are ochii închişi...
Şi totuşi cea mai neagră perioadă din istoria clubului nostru a produs senzaţii pe care 90% din Liga 1 nu le-ar reuşi cumulat (pe bănuieli, nu pe ştiinţă, întrucât de peste un an nu am citit măcar o ştire despre acest eşalon)!
Ei bine, după privatizarea comparabilă cu lupul prefăcut în oaie am asistat, după mult praf în ochi, la un exod masiv de jucători, mulţi campioni cu acte în regulă, nu doar de antrenament, la preţuri derizorii, dar în acelaşi timp am avut şi două reveniri de răsunet: “Tase” şi “Grig”, două delicii pentru public, însă ambii au plecat datori tribunelor.
Apoi, Oţelul ne-a adus în premieră un antrenor care la prima vedere a părut străin de Galaţi, de România, de multe. Timpul a demonstrat că, asemeni multor monarhii din istorie, a fost implantul necesar progresului. Ewald Lienen a demonstrat că Alejandro Viglianti şi Branko Grahovac nu sunt excepţii. Discursul mobilizator care îi aparţine, plin de patos şi de mândria de a reprezenta un club (chiar minor faţă de altele din cariera sa), dăruirea sa totală au transformat bolnavul imobilizat în fiară. E drept, să ne aducem aminte, că şi conducerea a adus jucători ca Lovin (care a întors şi celălalt obraz, uimindu-ne), Goicoechea, Tritz, Armando Cooper, plus alte plombe fără experienţă, ca Prestia, pe lângă o serie de jucători de care nu s-a debarasat pentru un timp: Sîrghi, Giurgiu, Astafei sau Popescu.
Şi cum situaţiile disperate au nevoie de soluţii disperate, am asistat la o remaniere masivă de jucători. Au plecat toţi cei care însemnau ceva pentru fotbal. Am suferit destul, am şchiopătat, dar Oţelul nu e oricine. A revenit Florin Cernat, cel ce părea o himeră cu ani în urmă. Şi e nedrept că ne vom aminti peste ani, mai ales de el, fiindcă, cu tot subiectivismul, nu-mi poate demonstra nimeni că a existat în istoria României o echipă mai puternică de atât, care să retrogradeze... A fost returul când jucătorii care nu aveau nici o şansă de evitare a retrogradării au învins campioana, într-o reeditare a vechii victorii de lângă “Cimitirul Ghencea”. O echipă luată la mişto a snopit viitoarea „campioană” în fieful propriu, practicând un joc cum nu se mai văzuse de mult timp pe stadioanele româneşti. Iar ultima etapă a scos la iveală situaţia cea mai bună pentru spiritul liber de oţel, dintr-un scenariu din care am fi câştigat oricum: fie o ultimă demonstraţie pe prima scenă, fie bucuria de a interzice un titlu unei echipe care ne-a furat ani la rândul. Cu câtă mândrie am ascultat declaraţia lui Florin Lovin de la final: „Pentru mine campioana din această seară este Oţelul Galaţi!”
Şi a mers rău în continuare... Dintr-o echipă care ar fi promovat în paşi de vals spre un nou război cu Liga 1 s-a epurat valoarea, a câta oară la rând. Şi când s-au arătat semne că există şanse minime de salvare de la retrogradare, a venit salvarea orgoliului nostru.
Cruciada copiilor, unul din cele mai regretabile episoade ale civilizaţiei europene, a părut a se proiecta la Galaţi. E poate ultimul episod dintr-o istorie pentru care numărul 52 s-a demonstrate a fi prea mic. Şi dintr-o cădere cu care la un moment dat nici IFFHS nu părea să ţină ritmul... Dar care a adus eliberarea spiritului!
Obişnuiţi cu instinctele de campionat, mulţi poate au fost tentaţi să ceară demisii. Dar orice a pălit în faţa imaginilor cu 11 copii de trupă aruncaţi în tranşee, împotriva unor echipe cu jucători valoroşi şi experimentaţi. O linie de mijloc cu suma de vârste de 47 de ani nu poate face decât să uimească.
Orice blestem din anii trecuţi la vederea unei ratări s-a răzbunat. Pentru că fiii ăştia ai Galaţiului au reuşit să smulgă urlete de bucurie la orice dribling sau încercare de şut. Timp de o lună am fost cu adevărat acolo unde trebuia să fim. Timp de o lună am înţeles ce-i aia fericire. Şi fotbal curat... Cei ce au ales să rămână lângă Oţelul au câştigat oferind în schimb amintiri frumoase celor care peste ani vor reprezenta Oţelul. Oţelul nu are cum să dispară (refuz să folosesc „să moară”), atât timp cât peste ani va exista un Sefer, vedeta incontestabilă de 15 ani.
Oţelul va trăi prin copiii care prin sacrificiul rezultatelor ne-au demonstrat că „Victoria nu e obligatorie, obligatorie e lupta” nu e doar o vorbă mare scrisă pe un banner. Şi dacă peste ani tot ei ne vor arăta că nici „Vom fi iarăşi ce am fost, ba şi mai mult decât atât” nu e un consum inutil de vopsea, cinste lor! Oricum, un loc în istorie le aparţine.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Bada » 05-04-2016 22:02

Hrana pentru suflet, articolul asta. Un rezumat al rezumatului rezumatului ultimilor ani exact asa cum trebuia scris.
+2

Bada

  •  
  •  

#2 vitzamina » 05-04-2016 22:58

Mulțumesc ! Omului care de multe ori nu m-a lăsat să dorm după meciuri. De cate ori stăteam cu degetul pe refresh în așteptarea cronicilor tale...
+2

vitzamina

  •  
  •  

#3 under_tz » 06-04-2016 09:33

Superb articolul, sincere felicitari!
+3

under_tz

  •  
  •  

#4 Viciu » 06-04-2016 18:10

Otelul nu moare. Trăiește chiar acum prin Marius Cernat . Frumos articol și dintr-un mare suflet pentru Otelul
+2

Viciu

  •  
  •  

#5 vitzamina » 06-04-2016 18:58

Oțelul va trai cât timp ne vom aduce aminte de el.
+1

vitzamina

Login sau crează cont pentru a comenta              |