FOTO Sorin PanaFOTO Sorin PanaAstăzi, 22 aprilie 2016, Antonio Sefer împlineşte vârsta de 16 de ani, ocazie cu care Dunărea Bătrână, în numele tuturor suporterilor “oţelari”, ţine să-i ureze un călduros “La mulţi ani”.


“Toni” a fost unul dintre liderii copiilor de legendă ai Galaţiului care au apărat culorile Oţelului în ultima lună de viaţă a clubului nostru. El este bineînţeles unul dintre jucătorii formaţi în propria pepinieră de talente a Galaţiului şi unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat oraşul nostru în ultima vreme. Spre deosebire de colegii săi de la juniori, el a jucat încă din startul campionatului la prima echipă, acolo unde a strâns 836 de minute pe terenul de joc în 14 meciuri, timp în care a reuşit şi un gol.
Sefer a impresionat suporterii oţelari nu doar prin talentul său indiscutabil sau prin cifrele sale la doar 15 ani, cât mai ales prin lacrimile sale pe care le-a vărsat pentru Oţelul când a realizat ce se va întâmpla cu echipa noastră. Bursa zvonurilor îl dă pe Antonio Sefer la probe în Anglia, iar noi îi dorim din tot sufletul să rămână acolo, la o echipă cât mai importantă din fotbalul englez.