STIRI Liga I CRONICĂ DIN CORCODUŞ
Perju se pregăteşte să marchezePerju se pregăteşte să marchezeUnirea Braniştea – Oţelul Galaţi 1-3(0-1)

Cu numai câteva ore înainte ca românii să meargă la biserică pentru a lua lumină, Oţelul a mers la Braniştea pentru a lua 3 puncte, necesare păstrării recordului de victorii pe linie din acest sezon.

Deşi calculele anterioare partidei dădeau liderul drept câştigător fără probleme, confruntarea a fost una extrem de echilibrată, în mare măsură datorită jocului inexplicabil de slab al oţelarilor. Echilibrul disputei şi teama de a lua atitudine din partea brigăzii de arbitri au dus la tensiuni serioase între jucătorii celor două formaţii, culminând cu îmbrânceala generalizată de la finalul meciului, cum îi şade bine creştinului în ajun de Paşte.
Revenind la desfăşurarea jocului, cocoţat la 3-4 metri, pe o structură fragilă din beton şi având în faţa sa un minunat corcoduş care obtura parţial vederea, cronicarul Dunării Bătrâne, ajuns cu o mică întârzire la stadion, a consemnat o primă parte cu puţine ocazii. Abia prin minutul 20 am asistat la prima ocazie cu adevărat serioasă, Radu trimiţând cu capul spre poarta, de la 6 metri, mingea fiind respinsă destul de greu de goalkeeperul advers. Două minute mai târziu Pavel a şutat puternic de la marginea careului, însă mingea a trecut pe lângă.
Cea mai controversată situaţie a avut loc la mai mult de jumătate de oră de la debut. Bahnaşu a recuperat o minge în careu, a trecut de un adversar iar acesta l-a trântit. Deşi faza este dificil de judecat în timpul meciului şi fundaşul nu pare a fi atins mingea este greu de înţeles de ce nu s-a acordat măcar lovitură de colţ, fiind mai mult decât evident că mingea a fost trimisă afară de jucătorii gazdelor.
De remarcat şi ocazia gazdelor care ar fi putut deschide scorul pe contraatac însă mingea a lovit bara.
Pe final tot Bahnaşu l-a incercat cu un şut din careul mic pe portarul Unirii însă acesta din urmă a respins mingea. Şi cum totul e rău când se termină cu bine, în prelungirile reprizei Oţelul a marcat în urma unei lovituri de colţ, Bahnaşu trimiţând plasat din unghi, de la marginea careului, peste portarul ieşit inoportun. Jucătorii gazdă au sărit imediat la gâtul centralului acuzându-l că a prelungit nejustificat repriza. Cum ziceam: rău pentru ei, bine pentru noi. Şi cel mai rău pentru domn’ arbitru care a terminat repriza aşa cum nu-i şade bine niciunui bărbat, înconjurat de 11 bărbaţi încărcaţi cu energii negative.
Jocul slab al oţelarilor a continuat şi în debutul reprizei secunde, culminând cu egalarea din debutul mitanului, după un joc bun de pase şi un şut la colţul lung, în diagonală, din careul de 16 metri.
Bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, Oţelul revenind în avantaj după numai 3 minute, atunci când Ciurea a centrat de pe flancul stâng iar Tudosă, venit din spate, a trimis din prima din colţul careului de 6 metri, mingea intrând în poartă cu toată opoziţia portarului Unirii.
Profitând de forma fizică mai bună şi de faptul că gazdele au urcat tot mai mult spre poarta apărată de Măstăcan, jucătorii Oţelului au pornit în câteva contraatacuri foarte bune. La unul dintre ele Ciurea a fost faultat dur, Năpârlică a executat lovitura liberă direct pe poartă însă mingea a fost boxată de portar.
Apoi Bahnaşu a încercat să imite execuţia lui Zidane din finala cu Leverkusen însă mingea a trecut pe lângă poartă. Tot Bahnaşu a întors mingea perfect către Frunză, acesta a şutat puternic dar portarul a respins din nou. Situaţia s-a repetat câteva minute mai târziu, de această dată Frunză a preluat pe lângă fundaş, acesta l-a dezechilibrat iar atacantul Oţelului a trimis pe lângă portarul ieşit în întâmpinare dar şi pe lângă poartă.
La poarta cealaltă cei din Braniştea s-au bazat mai mult pe şuturile de la distanţă, nu foarte periculoase, deşi unul dintre ele a fost aproape de a fi scăpat în poartă de goalkeeperul Oţelului.
În ultimul minut Manău a primit o minge în careu şi a recentrat din prima, mingea a lovit mâna jucătorului advers însă centralul nu a indicat nici măcar lovitură de colţ, în primă fază, abia la insistenţele oţelarilor indicând colţul terenului. Lovitura de colţ a fost respinsă într-un nou corner, mingea a juns la Ciurea, a urmat centrarea la 6 metri, preluare Perju printre picioarele adversarului şi şut la colţul lung pentru un 1-3 cu emoţii.
Din păcate a fost şi momentul când spiritele s-au inflamat serios, în spiritul sărbătorii ce urma, iar jucătorii cu numerele 9 şi 10 de la gazde au plecat în urmărirea lui I.Codreanu, acesta având un schimb mai lung de replici cu nr. 9 la care centralul nu a luat atitudine. Îmbrâncelile dintre jucători s-au soldat cu 2 eliminări, nr. 10 de la Unirea şi Ionuţ Codreanu fiind singurii pedepsiţi. Imediat după reluarea partidei gzdele au mai avut timp doar să reia jocul de la centru pentru că centralul a fluierat finalul.
Impresia generală a fost a unui joc slab al favoriţilor noştri, în condiţiile în care terenul s-a prezentat mai bine decât pe majoritatea stadioanelor vizitate în Liga a 4a, scuza aceasta picând din start. Cert este că astfel de partide prind bine pentru că au puterea de a trezi la realitate jucătorii şi stafful echipei. O echipă care se chinuie pe terenul unei echipe de la mijlocul clasamentului cu siguranţă ar avea mari probleme în a câştiga barajul de promovare în Liga a 3a.
Urmeză un nou meci pe teren propriu, împotriva celor de la Muncitorul Ghidigeni, prilej bun pentru a repara imaginea puţin şifonată după deplasarea de la Braniştea.
Oţelul - Măstăcan – Ciurea, Ilie, R. Codreanu(Scutaru 46), Radu – Dajbog, Tudosă(Perju 78), I.Codreanu, Năpârlică(Manău 72), Bahnaşu – Pavel(Frunză 58)
Comentarii   
  •  
  •  

#1 theflyer » 16-04-2017 22:38

Am vazut si meciul de etapa trecuta cu Vanatori, si senzatia e ca echipa a cam pirdut din entuziasm si prin urmare gafaie. Se vad traseele, se vede diferenta de valoare, dar cu atitudinea nepotrivita vor fi emotii mari la baraj si daca (Doamne ajuta!) se reuseste promovarea, vor fi probleme mari in Liga a III-a.
+1

theflyer

  •  
  •  

#2 Bada » 17-04-2017 16:27

Meciul cu Branistea trebuie sa fie invatatura de minte pentru toata lumea, asta e clar!

Bada

Login sau crează cont pentru a comenta              |