Vremuri tulburiVremuri tulburiMai sunt doar 26 de zile până la începerea sezonului competiţional, iar situaţia la echipa noastră este departe de cum ne-am fi dorit cei mai mulţi dintre noi să fie.

La doar un an de la înfiinţare, SCOG se afla într-o situaţie nemaîntâlnita până acum. Lucrurile sunt destul de tensionate atât în interiorul clubului cat şi între conducere şi suporteri. Cu siguranţă că nimeni nu se aştepta la situaţia actuală după ce echipa a terminat campionatul pe primul loc, cu maximum de puncte şi apoi a reuşit promovarea în liga a treia.

Stelian Bordieanu out, Damian Băncilă in
Conducerea clubului s-a despărţit de Stelică Bordieanu, cel care a fost pe banca roş-alb-albaştrilor încă de la începutul acestui proiect, şi l-a numit în funcţia de antrenor principal pe Damian Băncilă. Trecând peste faptul că situaţia este probabil unică în lume(să renunţi la antrenorul care a terminat sezonul cu victorii pe linie), conducerea a ales să se despartă de fosta legendă oţelara printr-un comunicat sec postat pe site-ul clubului. Un comunicat care, aşa cum era de aşteptat, a stârnit furie în rândul suporterilor, aceştia afisând câteva mesaje destul de dure la adresa conducerii, cu ocazia reunirii lotului.
Nimeni din conducere nu a explicat clar motivele despărţirii, însă au lăsat de înţeles că pretenţiile financiare ale fostului antrenor au fost peste ceea ce clubul ar putea oferi în acest moment. Puţin probabil totuşi ca lucrurile să stea chiar aşa, dacă ţinem cont de faptul că Stelică a fost printre puţinii care au rămas lângă echipa în sezonul în care jucătorii primeau apa şi alimente din partea suporterilor. De asemenea, nu trebuie uitat că Stelică a avut un aport extrem de importat în demararea proiectului SCOG. După declarearea falimentului, majoritatea jucătorilor de atunci cu care Oţelul evoluase în liga secundă, au început să-şi caute echipe însă Stelică a fost cel care a reuşit să convinga o parte dintre ei să rămână şi să pornească împreună din liga a patra. 
Stelică a fost cel care şi-a continuat activitatea(fără să se gândească la bani) chiar şi atunci când echipa de seniori şi-a sistat activitatea:  ”[…] Toţi antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori ne facem programul normal de zi cu zi. Chiar dacă la echipa de seniori activitatea a fost sistată noi ne desfășurăm activitatea normal. Copii merg la şcoală şi la antrenamente, noi avem continuitate. Facem şi jocuri amicale, avem jucători accidentați, apar problemele." (Stelian Bordieanu, sursa: www.sportgalati.ro)
Stelian Bordieanu nu a vorbit niciodată despre bani. El a facut parte încă de la început din proiectul SCOG, aşadar cunoştea foarte bine puterea financiară a clubului. A declarat în mai multe rânduri că această echipă este a suporterilor, şi ca acest nou proiect are nevoie de toţi cei care iubesc Otelul.
Stelian Bordieanu: În general, da, sunt mulţumit. Avem în lot foştii juniori de la vechiul FC Oţelul, am mai adus şi alţi jucători cu care am mai lucrat în trecut. Aceştia din urmă au mai jucat în Liga a IV-a şi cunosc tainele fotbalului de la acest nivel.[...] Toată masa de suporteri trebuie să înţealeagă că acum aceasta este echipa lor, ei sunt “patronii” acestei echipe, chiar dacă acest cuvânt nu este pe placul suporterilor şi îi aşteptăm pe toţi alături, să ajute. Îi vrem pe toţi alături de echipa lor şi, mai ales, să fie cât mai mulţi la stadion, să încurajeze această nouă echipă! (Stelian Bordieanu, inaintea inceperii sezonului trecut - sursa: www.ascotelul.ro)
„Nu banii au stat la baza acestei idei, cum nici Stelică nu ne-a lăsat pentru ei”.
„Nu transformaţi clubul în afacerea voastră, că muriţi de mâna noastră”
(mesajele fanilor la reunirea lotului)
Referitor la mesajele suporterilor şi la despărţirea de antrenorul Stelian Bordieanu, preşedintele clubului a lăsat să se înţeleagă că nu s-a putut opune deciziei luate de fostul portar de legenda al clubului nostru, iar suporterilor le-a transmis că au înţeles greşit: 
„Şi noi suntem supăraţi, ne pare rău că Stelică Bordieanu a ales să nu continue. Chiar nu am putut face nimic, pentru că ar fi însemnat să nu respectăm regulile stabilite de la bun început, valabile pentru oricine din club. Poate a fost o neînţelegere din partea suporterilor”.
1000 de euro pe luna şi 1200 de lei la victorie
Acestea ar fi fost pretenţiile lui Bordieanu pentru a continua alături de SCOG şi în liga a treia. Pretenţii cu mult peste puterea financiară actuală a clubului, conform declaraţiilor venite din partea conducerii. Informaţia referitoare la cerinţele lui Stelică, nu ştiu cât de adevărată, o am din partea conducerii clubului. E mult, e puţin? În condiţiile în care cariera de antrenor a lui Stelica este legată doar de juniorii Oţelului şi de acest an la conducerea SCOG în liga a patra şi în putin probabila situaţie în care antrenorul să aibă oferte şi din partea altor cluburi aş spune ca e mult. În condiţiile în care Stelică a promovat cu 26 de victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj de 185-14 iar conducerea SCOG şi-a fixat obiectiv promovarea în liga secunda, a anunţat obtinerea a 50.000 de Euro de la bugetul local şi a încă 100.000 de Euro din sponsorizări, aş spune că pretenţiile nu ar fi fost atât de exagerate.
„Avem și buget de transferuri, cei 200.000 de lei pe care Primăria ni i-a pus la dispoziție[...] În Liga a 3-a biletele la meciuri vor fi 5 lei la general, 10 lei la tribuna 0. Vor rămâne și cardurile de socios. Plus că mizăm să atragem sponsorizări de 100.000 de euro"
Cornel Moisescu, preşedinte SC Oțelul (sursa: www.gsp.ro)
Transparenţa şi comunicarea cu suporterii
Schimbarea antrenorului şi lipsa explicaţiilor şi a situaţiei actuale a clubului a dat naştere unor serii de critici pe reţelele de comunicare, din partea suporterilor dar şi a anumitor foşti sau actuali jucători. Astfel, la anunţarea instalării domnului Băncilă pe pagina oficiala de facebook a clubului, fostul oţelar, Ciprian Milea, şi-a manifestat neîncrederea faţă de actuala conducere a clubului şi faţă de măsurile luate de consiliul de administraţie. Cornel Moisescu, preşedintele clubului, a reacţionat la acel comentariu spunând că afirmaţiile lui Milea au venit în urma unor frustrări personale şi că ar fi mai bine ca pe viitor să se abţină de la asemenea comentarii. Au urmat câteva mesaje de nemulţumire din partea fanilor, iar la scurt timp, atât mesajul iniţial al fostului otelar, cât şi toate celelalte comentarii apărute, au fost şterse de pe pagina de facebook a clubului! Cu doar câteva zile înainte de acest episod, Ciprian Milea era dat ca şi transferat la Oţelul. Astfel a aparut inedita situaţie în care deşi conducerea susţine că echipa este a suporterilor, tot conducerea este cea care nu le permite suporterilor să-şi exprime punctul de vedere.
Deşi conducerea clubului repetă la nesfârşit faptul că actualul club este al suporterilor şi este construit pe principiul transparenţei totale şi a deciziilor luate în urma consultării cu membrii socios, se pare că lucrurile nu stau în totalitate aşa. Membri cotizanţi nu cunosc detaliile referitoare la întreruperea colaborării cu Stelică Bordieanu, nu au fost chestionaţi cu privire la numirea domnului Cosoreanu în funcţia de Director Executiv, nu a contat părerea lor cu privire la participarea clublui la licitaţia în care trofeele clublui au fost scoase la vânzare. La acel moment suporerii cotizanţi au votat pentru participarea la licitaţie, însă conducerea clubului a anunţat că licitaţia era ilegala şi a decis să nu participe. Nu au putut încă să demonstreze dacă acea licitaţie a fost ilegala sau nu şi din păcate, nici până astăzi, nimeni nu ştie la cine au ajuns trofeele obţinute de Oţelul în urmă cu 6 ani. 
Cine vine, cine pleacă, cine minte şi când jucăm? Ceaţă totală!
Schimbarea antrenorului a dat peste cap şi programul stabilit iniţial pentru jocurile de pregătire. Astfel, Oţelul a renunţat la primul amical, programat pe 29 iulie, şi a preferat un meci şcoală, pentru ca antrenorul Băncilă să-şi poată face o impresie mai bună asupra lotului de jucători.
Cu doar trei săptămâni rămase până la începerea noului sezon şi fără niciun meci amical disputat, suporterii nu ştiu ce se va întâmpla cu acei jucatori experimentaţi promişi de conducerea clubului. Nimeni nu a anuntat încă nici dacă Silviu Ilie va continua cu SCOG şi nici dacă Sălăgeanu va semna sau nu (deşi “Sălă” a declarat că ar dori să joace din nou pentru Oţelul şi că nu s-ar pune problema pretenţiilor financiare). La fel cum nimeni nu ştie nici la ce jucători se va renunţa. Singura plecare sigură de până acum este cea a lui Năpârlică Iulian, jucător care va evolua pentru Clubul Sportiv Gloria Iveşti, şi despre a cărui plecare am aflat de pe pagina de facebook a celor de la Gloria Iveşti! Totuşi, se pare că nu doar Năpârlică se va despărţi de SCOG. Unul dintre cei mai iubiti jucători din sezonul trecut, Alexandru Vlasie, a postat pe facebook un mesaj destul de sugestiv: “Vreau să le mulţumesc şi eu personal tuturor colegilor, care s-au dăruit în totalitate şi au pus umărul la renaşterea acestei echipe frumoase. Legătura strânsă dintre noi şi suporterilor a făcut ca această echipă să devină o familie unită, s-a vazut asta prin rezultatele obţinute. Chiar dacă unii aţi fost trataţi cu o anumită lipsă de respect în ultima perioadă, din partea mea aveţi tot RESPECTUL! Vă doresc mult succes atât pe plan profesional cât şi personal, viaţa merge înainte! Să privim cu încredere spre viitor! Şi pentru ultima oară împreună ....MAI TAREEEE!!!! Oţelul Galaţi ..
La capitolul noutăţi, clubul i-a anunţat până acum pe: Claudiu Maftei(20 de ani, fundaş dreapta), Cosmin Stoian(22 de ani, mijlocaş dreapta), Alexandru Chebac(25 de ani, mijlocaş central), Alexandru Muscă(21 de ani, atacant-împrumutat de la Juventus Bucureşti) şi Alexandru Vasile(23 de ani, mijlocaş central ce poate evolua şi pe benzi). 
Tot pe facebook, şi tot pe pagina oficială a clubului a postat şi fostul sau actualul nostru jucător(nu se cunoaşte înca situaţia lui!) Petrişor Tudosă. Mesajul este adresat conducerii dar şi membrilor cotizanţi, şi este cît se poate de clar: “Întrebaţi-l pe domul Cosoreanu ce primă de joc au avut băieţii la meciul de baraj şi ce bani au luat. Dacă tot se vorbeşte de transparenţă, întrebaţi-l pe domnul Cosoreanu ce vorbe a spus înainte de baraj şi ce se întâmplă acum…membrii socios unde sunteţi?...ori vă place aşa…că tot daţi bani din buzunarul vostru.”
Marius Cosoreanu ocupă funcţia de Director Executiv, el nefiind ales de către membrii cotizanţi, ci fiind numit în funcţie de catre Consiliul Director al clubului.
Pe 3 decembrie 2016 au avut loc primele alegeri din istoria noului club, însă membrii socios nu prea au avut atunci de unde alege pentru că au fost doar trei candidaţi pe trei posturi. După acele alegeri clubul a prezentat un comunicat din care redăm:
„În stadiul inițial, conform statutului SC Oțelul Galați (art.19.3), Consiliul Director a decis, pentru o eficientizare a procesului de management al proiectului, să completeze componența, prin decizia Consiliului însuşi, cu încă 3 membri: Daniel Tudorică, Dan Roșcan și Bogdan Bartoș, urmând ca persoanele desemnate să se alăture grupului de conducere al clubului, reprezentat 100% de suporteri activi ai Oțelului.
Odată adoptate aceste decizii, noua conducere a dezbătut necesitatea formării unei echipe executive profesioniste, cu experiență în managementul sportiv și în urma consultărilor și a propunerilor s-a decis înființarea Conducerii Executive a SC Oțelul Galați, structură ce se va subordona Consiliului Director și a cărei misiune va fi îndeplinirea obiectivelor propuse.  Astfel, Marius Cosoreanu va ocupa funcția de Director Executiv” (sursa: www.ascotelul.ro)
Clubul suporerilor cu suporteri fără putere de decizie
Conducerea clubului îşi doreste cât mai mulţi membri cotizanţi alături de ei dar nu face nimic în acest sens! Pentru a putea convinge oamenii să devină socios şi să scoată bani din buzunar trebuie să ştie cum să facă asta. Cum să convingă un om să plătească pentru ceva, cum să-i câştige încrederea şi respectul şi nu în ultimul rând cum să-l facă să se simtă implicat. Deocamdata se greşeşte cumplit la capitolele comunicare, transparenţă şi încredere. Pe reţelele de socializare mi s-a spus că instig şi mi s-a sugerat să nu-mi mai dau cu părerea despre această echipă pentru că nu sunt membru socios. În situaţia mea au fost şi alţii. 
Membrii galeriei s-au contrat cu cei din conducere pentru că nu erau lăsaţi să stea unde doreau ei în stadion.  Aşadar, unii dintre cei ce făceau chetă să cumpere apa jucătorilor, unii dintre cei ce au facut câteva sute de kilometrii prin tot judeţul, pentru a putea încuraja echipa prin toate câmpurile pe unde juca, unii dintre cei ce au făcut curat pe la stadion, pentru că altfel nu se puteau juca meciurile pe acel stadion, au ajus să nu fie lăsaţi să stea în sectorul în care doreau(chiar dacă multi dintre ei sunt membrii socios). La meciul de baraj au fost 9000 de spectatori, ceea ce demonstrează faptul că gălăţenii încă iubesc Oţelul. Totuşi, oare nu se întreabă nimeni de ce numărul socioşilor în sezonul trecut a fost sub 300? 
Proiectul Suporter Club Oţelul Galaţi a luat fiinţă datorită unui grup de suporteri care şi-a dorit rămânerea în viaţă a echipei iubite, indiferent de divizia în care va juca. Un grup de suporteri care sperau să se poată bucura de “fotbal fără patroni” Din păcate, în prezent, niciunul dintre cei ce au dat viată acestui proiect nu ocupă o funcţie cu putere de decizie în cadrul clubului. Cei mai mulţi şi-au dorit să rămână în peluză sau tribună, considerând că acolo este locul lor, alţii nu au avut încredere în numele vehiculate ca făcând parte din conducerea clubului şi au preferat să se dezică total sau să rămână undeva cât mai în umbră. Îi cunosc, sunt convins că sunt nemultumiţi de ceea ce se întamplă acum la SCOG şi îi rog să aibă grijă ca acronimul ”SC” să nu se transforme din SUPORTER CLUB în SOCIETATEA COMERCIALĂ!