Otelul a mai jucat deja de doua ori anul acesta la BrailaOtelul a mai jucat deja de doua ori anul acesta la BrailaUPDATE: Deşi a vorbit despre stadionul din Lieşti ca despre o posibilă destinaţie pentru Oţelul, managerul sportiv Cristi Munteanu nu a luat în calcul faptul că arena din judeţul Galaţi nu poate fi omologată pentru Liga a II-a, deoarece nu are o capacitate de peste 1500 de locuri. Clubul nostru s-a lovit de această problemă şi în vară, atunci când s-a încercat omologarea Bazei Sportive Zoltan David (ex-Ancora)!

Intrat în direct la emisiunea Lider Sportiv de la Radio ProFM LiderFM, preşedintele Fundaţiei Sportului Gălăţean, Cătălin Tofan, a dezvăluit faptul că Oţelul ar primi oricând dreptul de a juca GRATIS pe Stadionul “Dunărea”. Problema este că cei din conducerea clubului roş-alb-albastru, în frunte cu managerul sportiv Cristian Munteanu, ar fi refuzat acest lucru şi doresc ca Oţelul să-şi dispute meciurile considerate pe teren propriu în oraşul rival Brăila, până la sfârşitul anului.

Vă reamintim faptul că echipa noastră a fost din nou izgonită de pe stadionul care-i poartă numele de către ArcelorMittal, care deţine Baza Sportivă Oţelul, Combinatul dorind conservarea arenei(!?). În aceste condiţii singurul stadion din Galaţi pe care Oţelul mai poate juca în Liga a II-a este “Dunărea”, dar conducerea Oţelului face nazuri la gazon, deşi nici la Brăila terenul de joc nu este prea grozav, mai ales în această perioadă a anului. În plus formaţia noastră are meci direct acasă cu Dacia Unirea pe 25 noiembrie şi ar fi culmea să jucăm un meci considerat pe teren propriu pe stadionul adversarei! În plus, suporterii care au făcut atâtea sacrificii, donând bani sau realizând programe de meci sau stickere ar rămâne cu buza umflată...
Intrat în direct la Lider Sportiv, managerul sportiv Cristian Munteanu l-a luat pe nu în braţe şi a refuzat din start să joace pe “Dunărea”, spunând că echipa va pleca din Galaţi la meciurile de acasă! Din păcate, prin această mişcare Oţelul nu va face decât să-şi piardă identitatea, deoarece nu va mai avea nici măcar cei câteva sute de suporteri alături. Dacă echipa va fi mutată la Brăila aceasta va fi poate cea mai mare neagră pată din istoria clubului gălăţean!