STIRI Stadion Oţelul ar putea reveni pe stadionul care-i poartă numele!

Otelul ar putea reveni acasa mai devreme decat se astepta oricineOtelul ar putea reveni acasa mai devreme decat se astepta oricineTot tărăboiul pornit în urma interzicerii echipei noastre pe Stadionul “Oţelul” ar putea deveni istorie. După ce conducerea clubului s-a lovit de opoziţia dârză a suporterilor care au refuzat variantele Brăila şi Lieşti, adică mutarea echipei din oraş, se ajunsese la varianta Stadionului “Dunărea”, omologat cu mare greutate de FRF din cauza condiţiilor precare de la nivelul gazonului. Azi însă lucrurile au luat o turnură favorabilă pentru Oţelul şi fanii roş-alb-albaştri.


Conform Viaţa Liberă, Primăria Galaţi a intervenit pe lângă reprezentanţii Combinatului ArcelorMittal, proprietarul Bazei Sportive Oţelul, pentru ca formaţia fanion a oraşului nostru să se poată întoarce ACASĂ! Un răspuns din partea Combinatului ar urma să sosească mâine, în jurul prânzului.
Vă reamintim că Oţelul joacă sâmbătă pe propriul teren cu FC Academica Clinceni, de la ora 11.00. Să sperăm ca o va face pe arena “Oţelul”, aşa cum ar fi normal. În caz contrar partida se va disputa pe “Dunărea”.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 giu » 11-11-2015 20:58

Cine-i Toto Schilaci al Galatiului ? Cine-i salvatore de la patria ?
Raspuns: M.S. - Majestatea Sa :)))))))
Intre penibil si ridicol :-x
−2

giu

  •  
  •  

#2 DanielT » 11-11-2015 22:17

In seara asta am fost informati ca jucatorii OTELULUI nu vor intra vineri in cantonament inaintea meciului de acasa de sambata pentru simplul motiv ca nu sunt bani pentru a le asigura un minim de hrana. Cum am procedat si pana acum, L.S.G. '93 va cumpara maine produse alimentare pentru copii care, in ciuda saraciei, nu dezarmeaza si joaca pentru OTELUL. Suporterii nu vor renunta sa sustina singura echipa de fotbal care conteaza: OTELUL GALATI! Cine crede ca poate veni alaturi de noi, ii asteptam. Va multumim!
+5

DanielT

  •  
  •  

#3 Devilutzu » 11-11-2015 22:17

Iar au vazut ca nu le-a mers, poate incet incet se resemneaza si ne lasa in pace sa traim in continuare.
+4

Devilutzu

  •  
  •  

#4 Viorel Craciun » 12-11-2015 00:50

cine iubeste OTELUL , iubeste GALATIUL ! faceti dovada ca sunteti galateni adevarati si iubiti unica echipa a Galatiului ! ajutati echipa asa cum crede fiecare de cuviinta . nu uitati si nu lasati ca unicul BRAND al Galatiului sa fie umilit !

Viorel Craciun

Login sau crează cont pentru a comenta              |