Stadion DunareaStadion DunareaPreşedintele Fundaţiei Sportul Gălăţean, Cătălin Tofan, a vorbit la emisiunea Divizia Locală despre refacerea Stadionului Dunărea care se va realiza în 3 etape, în următorii 2-3 ani.


Cătălin Tofan: “Stadionul Dunărea se află într-o situaţie mai delicată. De ştiut că acest stadion a fost lăsat în paragină de foarte mult timp, s-au mai făcut câteva cârpeli, dar investiţii serioase în această arenă nu s-au făcut. Mai nou, cu câteva săptămâni în urmă, Stadionul Dunărea a fost un subiect foarte fierbinte, cu referire la omologarea sa pentru ca Oţelul Galaţi să-şi desfăşoare activitatea acolo. S-a omologat acest stadion, dar din punct de vedere al suprafeţei de joc suferă foate mult într-adevăr. S-a mai pus nisip şi puţin gazon în ultima vreme. Sincer să fiu, acest gazon trebuie refăcut complet! De altfel, am făcut discuţii cu reprezentanţii Primăriei şi în special cu domnul primar, în care i-am relatat starea de fapt a acestei baze sportive care până la urmă este şi o emblemă a oraşului. Are şi valoare sentimentală pentru că aici s-a jucat meciul cu Juventus şi tocmai de aceea trebuie făcute investiţii majore la această bază, indiferent de ce se întâmplă cu alte baze din Galaţi. Important este ca această bază să se refacă complet. Din ce am înţeles eu se va face o investiţie majoră, dar într-o etapizare a investiţiilor. Se va începe cu prinderea în buget a unei sume de bani care să rezolve suprafaţa de joc, ce trebuie refăcută de la zero. Prima etapă ar fi să se scoată tot, să se plece de la drenaj, cu instalaţia de udat şi încălzire şi cu gazonul care va trebui să fie de calitate. În afară de gazon, trebuie refăcută şi pista de atletism, o pistă care este necesară şi care va fi făcută tot la cele mai înalte standarde, din acel tartan (cauciuc), care se poartă la momentul acesta. Aceasta ar fi prima etapă a refacerii acestui stadion. Ar fi benefic pentru toată lumea, pentru cluburi, dar şi pemntru oamenii din Galaţi. S-a analizat situaţia, sunt cel puţin 3 etape care trebuiesc făcute la această bază sportivă. Pentru a se reface toată arena deodată e nevoie de o investitţie costisitoare, de aceea s-a realizat o etapizare. A doua etapă ar fi refacerea tribunelor, vestiarelor şi, bineînţeles, zona anexelor, care înseamnă mass-media, cabinete medicale, tot ceea ce trebuie pentru omologarea unei baze sportive chiar pentru Cupa UEFA. A treia fază ar fi cea cu tribuna oficială, acoperiş, scaune şi tot ceea ce înseamnă partea dinspre spital, urmând ca baza să fie terminată în maxim 2-3 ani.”