STIRI Suporteri

S.C.O.G (Suporter Club Otelul Galati)Astăzi, la sediul Ligii Suporterilor Gălăţeni, cei din Comitetul Provizoriu format din suporteri, alături de Stelian Bordieanu şi Sorin Haraga, i-au avut drept invitaţi pe Mitică Ragea, Doru Balmuş şi Ion Basalîc, antrenori la Centrul de Copii şi Juniori ai clubului Oţelul, club aflat în prezent în procedură de faliment.

Intalnirea are loc la Baza SiderurgistulAzi, 9 mai 2016, de la ora 19.00, la sediul Ligii Suporterilor Gălăţeni din incinta Bazei “Siderurgistul”, va avea loc o nouă adunare a suporterilor uniţi. Pe lângă discuțiile legate de evoluția noului club, se va putea plăti şi taxa de înscriere sau cotizaţia de membru socios de către cei care vor să fie alături de Oţelul, echipa suporterilor. De asemenea, vom discuta cu fanii care vor veni la adunare, pentru a afla dacă mai există persoane care îşi doresc să se încrie în Comitetul Provizoriu, acesta fiind un organism deschis tuturor celor care vor să participe cât mai activ la renaşterea Oţelului. Singura condiție este dorința de implicare, nu doar financiară, în toate acțiunile care se vor face (foarte des) de acum încolo, pentru a reuși să readucem la viață titanul de oţel.

Viorel TanaseViorel Tănase, legenda roș-alb-albastră, a anunțat la emisiunea de radio Lider Sportiv 102, că este alături de suporteri în proiectul lor de a readuce la viață spiritul roș-alb-albastru:

Marius StanEdiția cu numărul 103 a emisiunii Lider Sportiv îl va avea ca principal invitat pe primarul municipiului Galați, Marius Stan, fost jucător și conducător la Oțelul.

Tinerii otelari isi vor putea procura cardul socios rosu contra sumei de 60 de lei/anAstăzi, 27 aprilie 2016, a avut loc o nouă întâlnire a suporterilor oțelari reuniți, în încercarea de a readuce echipa Oţelul Galaţi la viață. La această ședință au participat un număr de 20 de persoane. Vă prezentăm câteva dintre aspectele cele mai importante discutate:

Otelul suntem noi!La emisiunea de radio Lider Sportiv 100, unul dintre fanii care au pus la cale reînvierea Oţelului, Alex Pârvu, s-a declarat optimist în șansele echipei suporterilor de a reuși:

Otelul suntem noiAstăzi a avut loc prima reunire a Adunării Generale a Suporterilor echipei Oțelul Galați, pe Stadionul “Siderurgistul”. În urma acestei adunări au fost luate câteva decizii privitoare la viitorul clubului.

Intalnirea va avea loc la baza SiderurgistulSâmbătă, 23 aprilie 2016, de la ora 11.00, toţi suporterii oţelari sunt invitaţi la Stadionul “Siderurgistul” pentru a lua parte la discuţiile referitoare la înfiinţarea unei noi asociaţii sportive cu scopul reînvierii echipei Oţelul Galaţi, după principiile fanilor roş-alb-albaştri.

Palmaresul cuprinde totalitatea rezultatelor obtinute de Otelul din 1964 si pana astaziLa emisiunea de radio Lider Sportiv 100, Alex Pârvu, unul dintre suporterii Oțelului, a declarat că noua echipă ce va fi înființată de către fani are ca scop să recupereze palmaresul de la cei care îl dețin acum, dar pentru asta toți oţelarii trebuie să se unească:

Card socios din trecutLa emisiunea Lider Sportiv 100, Alex Pârvu, unul dintre suporterii oţelari care a participat la ultima ședință a fanilor, a anunțat că noua echipă Oțelul, pe care suporterii o vor înființa, va funcționa pe sistemul socios, fanii putând să contribuie cu bani, dar în același timp având posibilitatea să se implice şi activ în viața echipei:

Mai multe articole..

Pagina 2 din 45

2
Login sau crează cont pentru a comenta              |