STIRI Editoriale S-a rupt steagul roş-alb-albastru

O tempora!
Articolul meu de azi e simplu, dar și foarte trist. Sezonul trecut, pe când Oțelul ne făcea fericiți meci de meci, la Vânători(în judeţ) a apărut un steag roș-alb-albastru, simbol al nașterii unei echipe mari, gândeam eu.

Periodic treceam pe lângă el și gându-mi zbura către echipa mult iubită, devenită aproape din senin o candidată certă la titlu. Inutil să mai spun că, de fiecare dată când treceam pe lângă casa cu pricina, întorceam capul să văd culorile atât de dragi mie cum flutură mândre în vânt. Timpul a trecut, Oțelul a câștigat titlul într-un 15 Mai pe care nu-l mai voiam terminat niciodată, a urmat și Supercupa, iar steagul flutura impasibil de fiecare dată când treceam.

Sezonul nou l-a găsit în același loc, în văzul tuturor. Numai că echipa ce-o reprezenta parcă nu mai era aceeași. La rându-i și el era schimbat, fără strălucirea de altădată, culorile pierzându-și din intensitate pe zi ce trecea. Părea că se stinge treptat, întocmai ca un om bolnav, reflectând perfect evoluțiile tot mai proaste ale Oțelului. Devenea de nerecunoscut.
Totul până într-o zi, acum vreo două săptămâni. Aruncându-mi privirea asupră-i n-aveam cum să nu observ “trupul” ciopârțit care încă flutura în vânt. Prietenul meu drag își pierduse o parte integrantă a sa. Steagul roș-alb-albastru era rupt! Măcinat de vicisitudinile vremii (și ale vremurilor) pe care le trăim cu toții, albastrul își luase zborul dispărând complet și pentru totdeauna.
În același timp s-a agravat și criza de la Oțelul. Echipa nu a jucat mai nimic de la începutul sezonului, în multe meciuri arătând chiar foarte rău. Apoi președintele clubului, Marius Stan, a avut unele neînțelegeri cu acționariatul, presa speculând (fără cea mai mică urmă de dovadă) ba că președintele pleacă, ba că lipsesc milioane din bugetul clubului s.a.m.d. A urmat scandalul arbitrajului « în vizită » la DNA, care a adus în discuție și numele Oțelului (chiar dacă doar în urma unor noi speculații ale presei, nicidecum în urma apariției unor dovezi). Nici nu mai pomenesc de anunțata retragere a sprijinului sponsorului principal, ArcelorMittal Galați, cel care conferea stabilitatea financiară suficientă măcar pentru supravieţuirea în Liga 1.
Cu toate acestea steagul a rămas sus, fluturând în continuare, arătând cu încăpățânare că simbolurile sunt nemuritoare. Dragostea pentru Oțelul nu are cum să moară. Oțelul nu trebuie să moară! Însă pentru asta Oțelul are nevoie de sprijin, iar noi trebuie să fim stâlpul care susține steagul roș-alb-albastru în continuare. Dovada atașamentului nu este dată de simpla prezență pe stadion, în condițiile în care venim doar ca să criticăm și să înjurăm, indiferent că țintă criticilor sunt jucătorii, Dorinel Munteanu, sau Marius Stan (în cazul lui Dragoș Ghiuţă de exemplu facem o excepție pentru că marketingul e ca și inexistent oricum am privi problema).
Până la urmă tot Dorinel (cu încăpățânarea lui) a obținut titlul, tot Antal, Grahovac, Paraschiv și ceilalți au mâncat terenul ca să aducă primul trofeu la Galați și tot Marius Stan (cu destule defecte și cu decizii de neînțeles uneori) le-a asigurat climatul pentru realizarea performanței. Din păcate unii au uitat unde eram fie și numai cu un an și jumătate în urmă. Fără a fi nevoie de o analiză profundă se poate afirma lejer că nu trofeele ne-au făcut să iubim Oțelul, deci nu avem nevoie de trofee ca să ne susținem echipa.
În urmă cu un an, cei 3000-4000 de spectatori de la meciul împotriva Gloriei Bistrița se ridicau în picioare din minutul 20, strigând cât îi ţineau plămânii « O-ŢE-LUL! ». Era 0-1 pe tabelă și jucam în inferioritate numerică. La final tabela arăta 2-1 pentru noi, pentru că eliminarea lui Sîrghi a fost suplinită fabulos şi de public. Atunci nu eram campioni și veneam după un sezon terminat la mijlocul clasamentului. Stadionul încă nu se umplea cu suporteri de ocazie.
La numai un an distanță, Oțelul trece printr-o criză evidentă pe toate planurile posibile. Fără a exagera, pot spune că suntem la limita supravieţuirii. Însă datoria noastră e să ținem sus steagul roș-alb-albastru, mai mândri ca niciodată. OȚELUL NU MOARE!

Login sau crează cont pentru a comenta              |