STIRI Nationale Râpă şi Neagu titulari !

Jucătorii Oţelului, Cornel Râpă şi Ionuţ Neagu, au intrat ca titulari în meciul amical câştigat de naţionala României în faţa formaţiei de club ucrainiene – Krivas Krivoi Rog, cu scorul de 2-1. Fundaşul dreapta a fost schimbat în minutul 57, după o evoluţie destul de ştearsă, el fiind parţial vinovat pentru golul primit de români în prima repriză.
Mijlocaşul central Ionuţ Neagu a fost din nou unul dintre cei mai siguri fotbalişti ai selecţionatei antrenate de Victor Piţurcă. El a bifat astfel al treilea meci sub tricolor, fiind schimbat in minutul 86.
Cornel Râpă şi Ionuţ Neagu se află din 22 ianuarie în cantonamentul din Antalya cu selecţionata antrenată de Victor Piţurcă, timp în care au efectuat antrenamente intense şi au jucat două partide de verificare. Cei doi vor reveni la Oţelul în penultima zi a stagiului de pregătire din Cipru al echipei noastre de club.
Cornel Râpă(22 de ani) a evoluat în 6 rânduri pentru echipa naţională, el fiind de altfel primul jucător din istoria Oţelului care a intrat titular într-un meci oficial al reprezentativei României. De asemenea, fundaşul dreapta a fost titular în toate partidele jucate sub tricolor şi deţine recordul celor mai multe prezenţe în naţională, pentru un jucător de la Oţelul!
Ionuţ Neagu(22 de ani) are trei jocuri în naţională, toate în meciuri amicale (3-1 cu Grecia, 4-0 cu Turkmenistan şi 2-1 cu Krivas), fiind unul din pariurile lui Victor Piţurcă pentru viitorul selecţionatei României.

Login sau crează cont pentru a comenta              |