FOTO Marian BrailescuDirectorul general al Oţelului, Narcis Răducan, a afirmat că a doua competiţie ca importanţă a devenit o prioritate pentru echipa noastră, mai ales că în trecut formaţia antrenată de Viorel Tănase nu a ajuns prea des în fazele finale.
Chiar dacă Oţelul se descurcă onorabil în Cupă, conducătorul roş-alb-albaştrilor nu poate fi mulţumit şi de parcursul din campionat, acolo unde “oţelarii” se zbat în continuare pentru a ieşi din zona nisipurilor mişcătoare, la doar un an şi jumătate de la câştigarea trofeului în Liga I.
Narcis Răducan: “Cupa a devenit o prioritate, poate mai mult decât a fost de obicei, pentru că lucrurile nu au mers la fel de bine în campionat sezonul acesta. Eu cred că în orice competiție trebuie să fie așa, pentru că este un trofeu în care nu am performat foarte mult în istorie. Oţelul s-a calificat o singură dată în finală, iar acest lucru ne este la îndemână acum. Ceahlăul nu a fost un adversar accesibil, ne administrase o lecție până nu de mult în campionat, dar asta ne-a pus în gardă, iar a doua oară nu ne-au mai putut surprinde. Felicitări băieţilor şi antrenorilor, am cîştigat de o manieră foarte clară! Semifinala cu Petrolul nu are favorită, sper să mergem noi în ultimul act. Totuşi nu pot fi mulțumit de parcursul din Liga I, mai ales când cu toții avem imaginea de acum doi ani și chiar de anul trecut când reprezentam ceva în fotbalul românesc, iar acum diferența este prea mare. Trebuie să ne însușim criticile. Ne-au afectat, desigur, problemele administrative de la jumătatea anului și imposibilitatea de a face transferuri. Se pare că, spre sfârșit de an, lucrurile au început să se îndrepte și am început să urcăm în clasament, plus că avem un parcurs bun în Cupă.”
bassnes
vitzamina
Tudor
granata
schillaci
si el e bun si tanar : transfermarkt.de/.../...
Paulinho e bun la mijloc : transfermarkt.de/.../...
si Iancu bun si tanar : transfermarkt.de/.../...
la fel pot spune si de Chitu : transfermarkt.de/.../...
Gangioveanu : transfermarkt.de/.../...
Quintana : transfermarkt.de/.../...
Annab - transfermarkt.de/.../...
Smarason : transfermarkt.de/.../...
Pozder : transfermarkt.de/.../...
Dausch : transfermarkt.de/.../...
si vedeta acestei liste este MARCEL SABITZER : transfermarkt.de/.../... ULTIMELE 6 LUNI DE CONTRACT DECI SA SARIM CU BANU!!
bassnes
bawab e calitate frate. si are 27 de ani, nu e tataie.
e spirt gagiul si in acest moment nu e de neatins de otelul. depinde doar cat costa.
al doilea e hamza. la fel. accesibil, insa depinde de pret. nu cred ca are vreunul din ei pretentii salariale extraordinare. poate hamza.
astia doi nu-mi dau seama cum de nu i-a luat tzaranoaia in vara.
cu astia doi si cu vechii accidentati, avem sanse la cupele europene.
vitzamina
Alex si Paulinho joaca la cea mai slaba echipa din divizia A. Paulinho are 27 de ani. Bawab, daca tot am zis de el, la 27 de ani e o certitudine. Nu si Paulinho.
De Iancu nu avem vreo sansa sa ne atingem. Poate de Chitu.
Gangioveanu si Quintana nici nu sunt legitimati la vreun club. De mini 6 luni.
De restul nu stiu.
Dar eu cred ca in iarna trebuie adusi jucatori cu experienta, nu tineri, pentru ca avem nevoie imediata de calitate. Foarte frumos ca a venit Zaharia, daca a venit, dar o sa aiba de asteptat.
Si cred ca de o remaniere drastica nu avem nevoie. Noi nu avem calitate in atac. Trebuie identificate posturile unde am pierdut puncte. Nu schimbat tot de dragul de a face trafic.
vitzamina
MariusCosmin
Insa sunt alti jucatori accesibili, la echipe care nu lupta anul asta pentru obiective.
Iarna sa fie un sfetnic bun
vitzamina
schillaci
Alexandru C.
RSS pentru acest articol.