Cupa RomanieiCupa RomanieiPartidele manşei întâi a semifinalelor Cupei României la fotbal au fost amânate pentru la anul. Acestea ar fi trebuit să se dispute miercuri şi joi, dar au fost reprogramate pentru 17 aprilie 2013, în timp ce returul va avea loc pe 22 mai.

Vă reamintim că Oţelul, în calitate de calificată în această fază a competiţiei, făcuse cerere de amânare, invocând condiţiile meteorologice, dar şi pericolul ca şi mai mulţi jucători să se accidenteze după un sezon şi-aşa încărcat. CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost de asemenea de acord cu reprogramarea. Federaţia Română de Fotbal care organizează Cupa a luat act de aceste cereri şi a mutat semifinalele.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu membrii Ligii Profesioniste de Fotbal, care au refuzat să amâne etapa a 20-a a Ligii I, aceasta urmând să se joace după programul stabilit. Astfel, Oţelul întâlneşte Petroul în campionat, în ziua de duminică, 16 decembrie 2012, cu începere de la ora 18.00, în direct pe Digisport.