Cupa Romaniei - visul otelarilorCupa Romaniei - visul otelarilorAntrenorul Oţelului, Petre Grigoraş, a afirmat la prima declaraţie din noua postură oficială că îşi doreşte să ajungă în finala Cupei României, deşi a precizat că nu va fi o dramă dacă echipa sa nu va reuşi să câştige şi trofeul. Tehnicianul a declarat că nu se pune problema ca formaţia de la Dunăre să retrogradeze, chiar dacă jocul cu CFR nu a fost la de bun ca cel cu Petrolul.


Antrenorul a explicat că rezolvarea problemelor de ordin financiar l-au convins să semneze cu Oţelul şi a refuzat să comenteze acuzele celor care au vorbit pe la colţuri că meciul cu CFR ar fi fost aranjat.
“Grig” a mai spus că se va baza în continuare pe veteranii echipei, un exemplu fiind Paraschiv, marcatorul golului victoriei din jocul de la Cluj. Tehnicianul îşi doreşte acum să învingă Pandurii Tg.Jiu în următoarea echipă, formaţie pe care chiar el a urcat-o în topul Lgii I, în prima parte a sezonului.

Petre Grigoraş: “Important, de acum încolo, este să creștem în joc și să ajungem în finala Cupei, iar dacă se poate să o câștigăm bine, dacă nu, iarăși bine. Important este să ajungem acolo. Este adevărat că voi debuta oficial împotriva fostei mele echipe, împotriva copilului meu. Îmi doresc foarte mult să câștig și sper ca jucătorii să-mi facă acest  cadou. Scopul meu este să creștem în valoare, iar de retrogradare nici nu se pune problemă. Cu CFR a fost totuși și o doză de șansă, iar gazdele nu au avut mulți titulari. Jucătorii mei trebuie felicitați pentru atitudine, au vrut și au reușit. Partida nu a fost una excepțională, mai slabă decât ceea ce am jucat cu Petrolul. M-am bazat pe Paraschiv încă de când am venit aici și am mare încredere în el. Indiferent de vârstă, mă voi bază pe mulți jucători. Jucătorii sunt plătiți la zi, iar mai mult de atât nu poți cere. Am fost la București, unde m-am întâlnit cu domnul Adamescu, iar rezultatul cu CFR n-a contat deloc în decizia mea de a semna. Semnam și dacă pierdeau! Mi-e cam scârbă de zvonurile cum că meciul cu CFR a fost blat și mă abțin să spun ceva.”