FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuLa conferinţa de presă care a avut loc astăzi la stadion, antrenorul Petre Grigoraş, directorul general Narcis Răducan şi fundaşul central Alexandru Benga au discutat cu presa pe marginea importanţei partidei de mâine, contra celor de la Petrolul Ploieşti în prima manşă a semifinalelor Cupei României. Iată ce au declarat cei trei:

Petre Grigoraş: „Petrolul e momentan cea mai valoroasă echipă din cele patru rămase în Cupa României şi nu ne va fi uşor deloc. Sper să fim noi surpriza competiţiei anul acesta şi să ridicăm trofeul deasupra capului, dar mai e mult de muncă până acolo. Totul este posibil. Jucătorii mă fac să visez urât sau dimpotrivă, însă echipa o fac după cum se pregătesc ei la antrenament şi forma de moment a fiecăruia. Jucătorii mă determină prin munca lor să iau decizia pe care o consider cea mai bună în alcătuirea primului unsprezece. În primul rând e important să ajungem în finală şi abia apoi să vedem peste cine dăm. Celelalte două echipe, CFR şi Astra par în suferinţă momentan, dar pentru a ajunge să jucăm cu trofeul pe masă cu una dintre ele trebuie să facem două meciuri foarte bune cu Petrolul. Ploieştenii sunt în ascensiune, astfel că dubla va fi mai mult decât grea. Giurgiu şi Popescu s-au întors marţi seară de la tratamentul urmat în Serbia. Medicii şi-au dat acordul ca ei să joace, dar eu încă nu sunt foarte convins dacă să-i folosesc sau nu, n-aş vrea să risc. În funcţie de cum îi văd la antrenamente voi lua o hotărâre în privinţa lor. Jucătorii sud-americani au venit mai târziu decât ceilalţi, se adaptează puţin mai greu, au şi evoluat mai puţine minute până acum şi încă nu sunt capabili să ducă la bun sfârşit un meci întreg.”

Narcis Răducan: „Am primit o cerere de 700 de bilete din partea ploieştenilor. Petrolul e un club care s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme, stadionul nou a generat afluenţă şi asta îi ajută şi la rezultate. Dacă în primă fază ne gândeam că e mai bine cu Petrolul în semifinale dintre cele trei combatante, acum pot spune că ploieştenii au echipa momentului şi nu ne va fi deloc uşor. Este clar că vrem să jucăm cu trofeul pe masă. Referitor la bilete, a fost decizia clubului de a stabili costul tichetelor. Preţurile sunt mai mici decât la meciul cu Steaua şi sperăm să avem un stadion plin. Există suficiente puncte de atracţie pentru jocul cu Petrolul, mai ales că nu s-a mai disputat de mult o semifinală de Cupa României la Galaţi. Nu doar meciul cu Petrolul e important pentru noi, ci toate jocurile rămase până la final. Poate fi şi un test pentru fanii noştri, vom vedea dacă sunt dispuşi să plătească preţul fixat acum la bilet. Mai ales că vrem ca şi suporterii noştri să vină la stadion meci de meci cu tricoul echipei, aşa cum se întâmplă şi la Ploieşti.”

Alexandru Benga: „Se poate spune că e meciul sezonului, e semifinala Cupei României şi avem ocazia să ştergem cu buretele evoluţiile mai neconvingătoare din acest sezon prin câştigarea trofeului. Şansele sunt egale, cu toate că Petrolul e mai bine clasată în campionat, dar orice e posibil. Avem valoarea să luăm o opţiune serioasă de calificare încă din tur printr-o evoluţie convingătoare a echipei. E important să nu primim gol, dar mai importantă e victoria.”