STIRI File de poveste ISTORIA OŢELULUI: Momente grele / Momente frumoase

Bannerul-diagrama realizat de suporteriBannerul-diagrama realizat de suporteriLa Cupa Oţelarilor, Peluza Sud Galaţi a realizat un grafic de excepţie pe pânză, trecând prin toată istoria tulburată a Oţelului şi prezentând în ani decăderile şi urcuşurile echipei din 1964 şi până în 2015. Conform bannerului-diagramă, anul acesta a fost considerat cel mai rău pentru echipă, linia coborând vertiginos spre zero, iar mesajul a fost unul sugestiv: “Mai rău de atât nu se poate / Cu Oţelul până la moarte”, completat de o săgeată în sus, semn elocvent că e momentul ca Oţelul să o ia de la capăt şi să ajungă din nou, în anii care vin, acolo unde îi este locul.
De la această idee, Dunărea Bătrână vă prezintă astăzi ce s-a întâmplat mai exact în anii trecuţi pe bannerul respectiv. Cu roşu avem momentele plăcute, cu negru pe cele grele, iar cu albastru momentele neutre. N-ar fi rău ca la secţiunea de comentarii, fiecare suporter oţelar să povestească care a fost cel mai frumos moment pentru el din istoria echipei şi care cel mai dificil.

1964 – înfiinţare

1967 – retrogradare în Divizia C

1968 – ultimul loc în Divizia C

4 decembrie 1970 - PCR desfiinţează pentru prima oară Oţelul şi îl transformă în FC Galaţi

1972 – după 2 ani de pauză, apare un nou Oţelul în locul Daciei Galaţi şi promovează în Divizia B

1975 (vara) – retrogradare în Divizia C + desfiinţare prin mutarea echipei la Adjud; jucătorii cei mai valoroşi sunt preluaţi de FCM Galaţi

1975 (toamna) – preşedintele-erou Puiu Vasilache ia totul de la zero şi înfiinţează 3 noi echipe în Combinat care sunt înscrise în campionatul municipal: LBR, Rapid UETU şi Venus TC

1976 – LBR şi Rapid UETU promovează în campionatul judeţean

1977 – Oţelul LBR promovează în Divizia C şi revine la numele de Oţelul

1981 – Oţelul promovează în Divizia B

1981 - Oţelul este trimisă la Tecuci de către comunişti (a treia desfiinţare!)

1981 – preşedintele-erou Puiu Vasilache preia locul din Divizia C al echipei Metalosport

4 aprilie 1982 – se inaugurează noul stadion „Oţelul”, cel pe care îl ştim şi astăzi

1982 – Metalosport promovează şi preia numele de Oţelul Galaţi

1986 – Oţelul promovează pentru prima oară în Divizia A

1988 – după o serie de victorii senzaţionale, Oţelul se clasează pe locul 4 şi se califică în Cupa UEFA

7 septembrie 1988 – Oţelul învinge la Galaţi pe celebra Juventus Torino, scor 1-0

1989 – la doar 1 an de la cea mai mare victorie europeană a Oţelului, echipa noastră retrogradează

1991 – promovare în Divizia A urmată de 24 de sezoane pe prima scenă

1992 – Oţelul pierde finala Cupei Balcanice în faţa celor de la Sariyer Istanbul

1993 – participare în Cupa Intertoto, fară rezultate notabile

1997 – Oţelul încheie campionatul pe locul 4 al primei ligi şi se califică din nou în Cupa UEFA

30 iulie 1997 – Oţelul pierde incredibil dubla cu HIT Gorica (Slovenia) cu două goluri primite în ultimele 2 minute şi este eliminată din Cupa UEFA

6 august 1997 – Oţelul ajunge pentru prima oară pe primul loc în istoria Ligii I

1998 – Oţelul termină din nou pe locul 4 al campionatului şi reprezintă România în Cupa UEFA

iulie 1998 – Oţelul elimină pentru prima oară o echipă din Cupa UEFA: 4-1 total, cu Sloga Jugomagnat (Macedonia)

2002 – Oţelul se bate pentru prima oară cu şanse reale la campionat, dar termină abia pe locul 5 până la urmă

28 mai 2003 – Oţelul încheie la egalitate meciul cu Steaua, Bacăul face blat la Braşov şi terminăm pe 13 urmând a juca baraj pentru rămânerea în prima ligă

18 iunie 2003 – Oţelul pierede în prelungiri, cu „gol de aur”, a doua manşă a barajului cu FC Bihor Oradea şi este retrogradată

17 iulie 2003 – Petrolul şi Astra Ploieşti fuzionează, lăsând o poziţie liberă în Divizia A, loc luat de Oţelul care fusese cea mai bine clasată dintre retrogradate în sezonul precedent!

2004 – La doar un an de la retrogradarea nemeritată, Oţelul revine senzaţional în elita fotbalului românesc, terminând pe locul 5 în campionat şi jucând finala Cupei României

6 iunie 2004 – Oţelul pierde finala Cupei în faţa lui Dinamo, dar se califică totuşi în Cupa UEFA în urma ajungerii în această fază a competiţiei

2004 – neavând stadion omologat, Oţelul este nevoită să joace la Constanţa meciurile din Cupa UEFA

21 iunie 2005 – CF Oţelul Galaţi este dezafiliată pentru a face loc echipei FC Oţelul Galaţi SA, pentru a se scăpa de datoriile primei societăţi, aceasta intrând în faliment; Echipa îşi păstrează totuşi palmaresul

2004 – 2006: Oţelul este nevoită să joace în exil pe Stadionul „Dunărea”

2006 – Oţelul revine acasă pe arena proprie şi reuşeşte un retur fantastic cu Petre Grigoraş antrenor, salvându-se de la retrogradare

2007 – Oţelul încheie campionatul pe locul 5 şi se califică în Cupa UEFA Intertoto

28 iulie 2007 – Oţelul câştigă incredibil în dublă manşă cu Trabzonspor, echipă cu un buget de zece ori mai mare, şi îşi adjudecă primul trofeu din istorie: Cupa Intertoto!

9 iulie 2009 – moare Nae Burcea, considerat de mulţi cel mai bun fotbalist pe care l-a avut vreodată Oţelul

15 mai 2011 – Oţelul învinge FC Timişoara şi câştigă pentru prima oară în istorie campionatul devenind singura echipă din regiunea istorică Moldova care reuşeşte acest lucru

17 iulie 2011 – Oţelul învinge Steaua şi câştigă pentru prima oară Supercupa României, într-un meci disputat la Piatra Neamţ cu 2000 de oţelari în peluză

2011 – Oţelul participă în Liga Campionilor, dar nu obţine niciun punct

14 septembrie 2011 – Marius Pena marchează primul gol din istorie pentru Oţelul în UCL

2012 – Din postura de campioană en-titre, Oţelul termină campionatul următor abia pe locul 6, nereuşind să se califice în cupele europene

14 septembrie 2012 – TNG preia Oţelul, iar clubul intră în una din cele mai negre perioade ale istoriei sale moderne

iulie 2013 – Peste 20 de milioane de euro venite în urma câştigării campionatului şi participării în Liga Campionilor se evaporă total, iar Oţelul este băgată cu forţa în insolvenţă

19 decembrie 2014 – Oţelul serbează 50 de ani de existenţă în prezenţa legendelor sale

5 martie 2015 – Moare Victor Puiu Vasilache, cel considerat pe bună dreptate “părintele Oţelului”

2015 – După aproape 4 ani de chinuri suferite sub conducerea TNG, Oţelul retrogradează, îşi pierde aproape toţi jucătorii şi este dată afară de pe stadionul care-i poartă numele!


•    Momente grele
•    Momente frumoase
•    Neutre

Login sau crează cont pentru a comenta              |