STIRI File de poveste „Cel puţin sufleteşte, pentru noi, Oţelul nu va muri”

Iulian ArhireIulian ArhireLa Cupa Oţelarilor, fostul jucător roş-alb-albastru, Iulian “Max” Arhire, care a evoluat la Oţelul Old-Boys, alături de care a câştigat competiţia, a declarat că echipa noastră nu va muri niciodată, cel puţin în sufletul fostelor glorii sau al suporterilor. El a explicat că încă mai speră ca autorităţile locale sau cei de la TNG, care deţin clubul acum, vor găsi o metodă să salveze Oţelul. Fiind în asentimentul suporterilor, Arhire a explicat că nici măcar nu mai înţelege ce se întâmplă în fotbalul gălăţean de o bună perioadă de timp.

Iulian Arhire: „Cel puţin, sufleteşte, pentru noi, Oţelul nu va muri. Sperăm ca cei din Galaţi şi cei care deţin clubul să facă ceva. Sincer, nu pot să înţeleg ce se întâmplă acum cu fotbalul gălăţean, în general.”

Iulian Arhire a jucat la Oţelul între 1995 şi 1998, având şi o scurtă revenire în 2006. Per total a strâns 90 de meciuri în tricoul formaţiei noastre, timp în care a înscris şi 3 goluri. Două dintre cele mai celebre reuşite ale oţelarilor, marcate de Vali Ştefan (4-3 la Rapid) şi Tudorel Pelin (1-0, acasă tot cu Rapid), au venit în urma unor cornere executate de Arhire. A mai evoluat pentru Constant Galaţi (Dunărea), Pohang Steelers (Coreea de Sud), Alania Vladikavkaz (Rusia), Zimbru Chişinău (Moldova), Dinamo Bucureşti, Metalurg Doneţk, Volyn Lutsk (ambele Ucraina), Politehnica Iaşi, Unirea Urziceni şi Gloria Bistriţa. Transferul său de la Oţelul la Pohang Steelers este motivul pentru care fostul preşedinte de la Dunăre, Mihai Stoica, înfundă şi acum puşcăria, după ce a păgubit Oţelul cu aproximativ 500.000 de euro! Echipa noastră ar fi încasat atunci doar 200.000 de euro din acest transfer, restul banilor ajungând la MM, despre care Arhire a declarat că nu vrea să mai audă vreodată, la fel ca majoritatea suporterilor oţelari.

Login sau crează cont pentru a comenta              |