Cristian MunteanuCristian MunteanuFostul manager sportiv al Oţelului, Cristian Munteanu, a vorbit la Divizia Locală, de la Digi24 Galaţi, despre şocul produs de plecarea sa de la echipă. “Babicu” s-a bucurat că Oţelul s-a mai depărtat în sfârşit de Ceahlăul Piatra Neamţ, în lupta de evitare a ultimului loc din clasament, acela direct retrogradabil. Munteanu este de părere că Oţelul se poate salva de la retrogradare, doar dacă vreun investitor, Consiliul Local Galaţi sau Primăria vor veni lângă club!


Cristian Munteanu: “E posibil ca echipa să fi avut nevoie de un şoc. Bine, eu am plecat imediat după meciul cu Brăila, deci a fost şocul cu Pojorâta. Ăla da şoc! E important că băieţii au terminat cu victorie, e foarte important. De multe ori ultima impresie contează. M-am bucurat că s-au desprins de Ceahlăul Piatra Neamţ, pentru că - ştiţi foarte bine -  ultima poziţie nu prinde nici măcar play-out-ul. În condiţiile astea, cred că Oţelul, dacă va veni cineva - un investitor sau Consiliul Local, Primăria -, vor face câteva transferuri şi nu va fi problemă de retrogradare. Dacă nu, situaţia e foarte dificilă, vă spun, pentru că e greu să continui activitatea fără să vină vreun ban de nicăieri. E aproape imposibil, de asta spun că, practic, totul e pe muchie de cuţit şi soarta Oţelului e undeva pe sârmă în această iarnă.”