Sa speram ca ArcelorMittal va lasa in continuare Otelul sa joace pe arena care-i poarta numeleSa speram ca ArcelorMittal va lasa in continuare Otelul sa joace pe arena care-i poarta numeleOțelul traversează o perioadă nefastă din punct de vedere financiar și are nevoie mai mult ca oricând de orice sprijin. Un sprijin care ar putea veni din partea Combinatului, care a cedat deja stadionul fără nicio pretenție financiară timp de trei partide. Acum, după ce a expirat termenul de grație oferit de reprezentanții ArcelorMittal, luni dimineață, în jurul orei 10.00, va avea loc o nouă întâlnire pentru negocieri între Cristian Munteanu, conducătorul Oțelului, și Bogdan Grecu, reprezentantul Combinatului.

Suporterii roș-alb-albaștrilor speră ca măcar conducerea ArcelorMittal să înțeleagă perioada dificilă prin care trece clubul și să valideze accesul echipei pe stadion, fără bani, în continuare.
Oțelul a disputat deja trei partide în campionat pe arena care-i poartă numele: 0-1 cu Dunărea Călărași, 2-1 cu Bucovina Pojorâta, 0-1 cu SC Bacău.
Vă reamintim faptul că gruparea gălățeană a fost evacuată de la Baza Sportivă Oțelul în această vară, însă reprezentanții Combinatului au revenit apoi asupra deciziei în privința jocurilor oficiale. În cazul în care Oțelul n-ar fi putut evolua pe propria arenă la jocurile de acasă, ar fi apelat la varianta Slobozia pentru a disputa partidele considerate pe teren propriu.